La final de octombrie, Fundația Mihai Eminescu Trust s-a alăturat unui spectaculos proiect de promovare turistică a României inițiat de Romania Food Tours. Mark Wiens, cel mai influent vlogger la nivel mondial specializat în tradiții culinare, a ajuns și în Transilvania, unde Fundația i-a fost gazdă.

Numărul urmăritorilor lui Mark Wiens este impresionant: peste 5 milioane pe platforma YouTube și aproape 1 milion pe platforma Instagram. Mark a fost invitat timp de o săptămână într-o aventură culinară a României, iar între Brașov, Sibiu, Delta Dunării și București, a ajuns și în Transilvania. Episodul din Mălâncrav și Florești, două sate idilce așezate între colinele Transilvaniei în care Fundația este activă, poate fi vizualizat pe canalul de YouTube al vloggerului: https://www.youtube.com/user/migrationology

Mark Wiens călătorește în întreaga lume și vânează cele mai interesante destinații culinare, iar turiștii care îi urmăresc fiecare mișcare își aleg obiectivele turistice în funcție de recomandările lui. Vizita a fost organizată și susținută benevol de un grup de persoane și organizații interesate de dezvoltarea turismului românesc și de valorificarea potențialului tradițiilor românești locale, inclusiv cele culinare. Este vorba de Romania Food Tours, care își propune să aducă în atenția publicului internațional experiențe reprezentative și atractive care să încurajeze creșterea fluxului de turiști străini în România.

Primul loc în care Fundația Mihai Eminescu Trust l-a dus pe Mark a fost Mălâncrav, la cuptorul de pâine cu miros divin al domnului Mihuț. Cuptorul și mica afacere sunt parte a proiectului finanțat de Fundația Horizon cu titlul „Archita, Criț, Mălâncrav: Antreprenoriat Social”. Aici a avut parte de pâine proaspătă, abia scoasă din cuptor, unsă fie cu untură, fie cu zacuscă de casă, pregătită cu grijă de doamna Silvia.

Aventura culinară a continuat în curtea casei de la numărul 297, acolo unde, împreună cu doamnele care au grijă de casele Fundației din Mălâncrav prin rețeaua Experience Transylvania, Fundația i-a pus la cale multe momente faine, numai bune de filmat: culesul legumelor din grădină, tăierea cocoșului, frământatul pâinii și al aluatului pentru lichiu, dar și prepararea tăițeilor de casă. Tot aici Mark a primit în dar o cămașă tradițională țesută cu motive populare specifice zonei Sibiului, el transformându-se imediat într-un român adevărat, în aplauzele pline de entuziasm ale tuturor.

Următoarea oprire a fost în livada cu meri ecologici de deasupra bisericii evanghelice, un alt proiect al Fundației Mihai Eminescu Trust, finanţat de Elveţia, în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român. După un tur al fabricii de suc de mere ecologic, Mark a fost invitat la un picnic în livadă, cu slănină pe jar, brânză de burduf, ceapă roșie și pâine de casă, toate acompaniate de un rachiu de-al locului. Mark a fost impresionat și de priveliști, și de masa simplă, și de plimbarea în căruță. A întrebat despre istoria locului și, așa cum obișnuiește, a înregistrat totul pe cameră pentru milioanele de oameni care îl urmăresc.

Următoarea destinație a fost satul Florești, la Stâna de pe Coline, deținută de membrii familiei Coșorean, colaboratori de încredere ai Fundației. Aici Mark a trecut direct la mulsul căprițelor, activitate care l-a binedispus, întâlnirea cu animăluțele fiind unul foarte așteptat de vlogger. Balmoșul, ceaunul de vițel și tipurile de brânză cu care a fost servit au fost foarte appreciate de Mark, el declarând ulterior în toate interviurile acordate faptul că preparatele de aici l-au impresionat în mod deosebit.

Seara s-a încheiat cu o cină îmbelșugată la Conacul Apafi din Mălâncrav, acolo unde Mark a avut parte de preparatele la a căror pregătire luase parte în jurul prânzului: supă de cocoș și tăiței de casă, ceaun de vițel cu mămăligă și varză călită, murături de casă, plăcinte și lichiu. Mark nu a plecat din Mălâncrav înainte de a lua parte la o degustare de siropuri și dulcețuri tradiționale, amenajată ad-hoc în atelierul de țesătorie al doamnei Elena Pascu, un meșteșugar local.

 

Canalele lui Mark Wiens pe Social media

 

Mark Wiens pe YouTube: https://www.youtube.com/user/migrationology

Mark Wiens pe Instagram: https://www.instagram.com/migrationology/?hl=en

Mark Wiens pe Facebook: https://www.facebook.com/migrationology/

 

Romania Food Tours, cei care au organizat turul lui Mark în România - https://www.facebook.com/RomaniaFoodTours/

 

Partenerii Fundației în turul din Transilvania

Experience Transylvania, rețeaua de case de oaspeți ale Fundației: https://www.experiencetransylvania.ro/

Stâna de pe Coline: https://www.facebook.com/stanadepecoline/?modal=admin_todo_tour

Livada Mălâncrav: https://www.facebook.com/livadaecologicamalancrav/?modal=admin_todo_tour