Laboratorul de design și tehnologie, Modulab, cu o experiență de 10 ani în domeniul prototipării și inovației tehnologice lansează primul prototip de robot industrial dezvoltat într-un cadru independent. InMoov, care este un robot industrial de curățenie, poate fi văzut în cadrul expoziției Eu Robots împreună cu un robot umanoid open source InMoov. Evenimentul are loc la hotel Merriot pe 20, 21, 22 martie.
Modulab este cunoscut pentru instalațiile interactive și aplicațiile tehnologice în domeniul artei, publicității și în muzee. De-a lungul timpului a dezvoltat mai multe instalații care aveau la bază robotica și inteligenta artificială (roboti care desenează, instalatii si sisteme AI integrate, dar și multe inovații în domenii conexe (prima proiecție pe mediu volatil din lume, Holopixel, prima suprafata interactivă haptică, primii muschi pneumatici realizati intr-un context DIY etc.).
Începând cu primăvara acestui an, Modulab se lansează în domeniul Roboticii sub toate aspectele ei: robotică industrială, printr-un spin-off ce urmează să dezvolte un robot autonom de curătare pentru spații mari; roboți în entertainment și relații publice; roboți în artă și cultură.
La începutul acestui an, Modulab a dezvoltat o platformă care se deplasează în mod autonom, evitând obstacolele fixe cat si mobile, care poate avea multiple aplicații, de la scanarea prețurilor în magazin, transportul bagajelor în aeroporturi, ghidarea oemnilro intr-un muzeu sau spațiu mare, colectarea de informații despre suprafețele pe care se mișcă sau predarea unor lecții copiilor, in mod interactiv. Implementarea pe domeniul curățeniei pentru care s-a optat în acest moment a venit ca răspuns la un trend recent ce evoluează cu mare viteză – roboții caznici de curățenie sunt foarte populari, iar în spațiile publice oamenii sunt deja obisnuiți cu mașinăriile de mari dimensiuni autonome. O fuziune între cele două era de așteptat.
In ultimii doi ani, Modulab a dezvoltat proiectul de robot umanoid open sourse InMoov, căruia i-a adus o serie de modificări atât pe partea de hardware cât și software. În acest moment, robotul Friday, așa cum este botezat la Modulab, este deja un personaj îndragit în cultura populară locală, apărând intr-o serie de video-uri si evenimente.
În toamna acestui an, Modulab organizează un amplu proiect cultural care are la bază robotica și inteligența artificială si care se va finaliza cu o expoziție de roboți ca artă și roboți în artă.