Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită sâmbătă, 30 octombrie 2021, orele 18:00, la Evenimentul „Ziua Patrimoniului Audiovizual – Patrimoniul Lipatti”, Eveniment ce se va desfășura în Salonul nostru de Muzică.
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială pentru patrimoniul audiovizual, la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Învăţământ, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).
Cel mai important pianist român al tuturor timpurilor și compozitorul de mare talent Dinu Lipatti, ne-a lăsat moștenire un patrimoniu cultural demn de un brand de țară, Înregistrări memorabile care dovedesc talentul excepțional cu care a fost înzestrat acest geniu al muzicii, dar și partituri care conțin compozițiile sale extraordinare. Supranumit „al doilea Enescu”, Dinu Lipatti a devenit legendar încă din timpul vieții sale și continuă să existe în percepţia publică internaţională fiind unul dintre simbolurile culturii româneşti, alături de George Enescu, Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade şi Eugene Ionesco. Activitatea concertistică impresionantă desfășurată în întreaga Europă, Înregistrările sale extraordinare devenite etalon de interpretare, precum şi invitarea lui ca Profesor Emerit la Conservatorul din Geneva, instituţie care continuă să-i onoreze memoria sunt elemente care confirmă, peste ani, anvergura geniului său muzical. Potrivit unui clasament realizat de BBC Music Magazine, pianistul Dinu Lipatti este considerat unul dintre cei mai buni 10 pianiști ai tuturor timpurilor din lume.
În onoarea patrimoniului cultural lăsat nouă moștenire de Legendarul Dinu Lipatti, vă invităm să fim împreună de la orele 18:00, în Salonul de Muzică al Casei Lipatti, și să urmărim Conferința „Patrimoniul Cultural Românesc. Muzică, Diplomație, Cultură. Știință” susținută de Prof. Dr. Stephan Poen. Conferința propune o omagiere selectivă a unor personalități de excelență ale patrimoniului cultural românesc în muzică, diplomație, cultură, știință. Criteriul selectivității este muzica în sensul că vor fi evocate acele personalități al căror profil uman și intelectual a manifestat afinități și chiar legături profesionale cu muzica. În domeniul muzical, la loc de cinste stau pianistul Dinu Lipatti și fratele său, marele om de cultură și diplomație, Valentin Lipatti, dat fiind că au copilărit și crescut în casa în care Alice Barb a fondat și conduce Casa Artelor Dinu Lipatti, în prezent cel mai select Salon de Cultură din București. Vor fi evocate personalitățile cele mai reprezentative din cadrul compozitorilor, dirijorilor, interpreților muzicali din diverse categorii precum opera lirică, muzica vocal simfonică, opereta, muzica ușoară.
De la orele 19:00, în Salonul de Muzică, va avea loc Recitalul Extraordinar Integrala Liedurilor de Dinu Lipatti, susținut de artiștii invitați ai Casei Artelor Dinu Lipatti, baritonul Alexandru Chiriac și pianistul Ieronim Buga. Programul conține Integrala Liedurilor de Dinu Lipatti pe versurile unor poeți francezi, pentru voce de tenor / soprană și pian, transcrise pentru voce de bariton de compozitorul Vlad Răzvan Baciu la inițiativa doamnei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti.
Prof. Dr. Stephan Poen este medic foniatru, Doctor în Medicină într-un domeniu de activitate și cercetare interdisciplinară dintre Medicina Occidentală și Acupunctură cu disciplinele complementare. A publicat comunicări științifice cu rezultate meritorii în premieră absolută efectuate în Italia și în lume împreună cu soția sa, marea artistă Elena Cernei. Este și un artist liric (bariton) afirmat în teatrul liric și muzica vocal-simfonică. Periodic este invitat ca membru în juriile unor prestigioase concursuri internaționale de canto din Italia (Concursul Internațional Vincenzo Bellini - Sicilia), România (Concursul Internațional de Canto Hariclea Darclée), Israel, USA, Brazilia și în multe țări europene. A obținut titlul de Doctor în Muzicologie al Universității Naționale de Muzică din București, cu lucrarea „Sonologie și Sonosofie în Determinismul Tonal”. A fondat domeniul de Estetică Vocală prin formularea unui sistem doctrinar în premieră absolută bazat pe cercetările și experiențele acumulate în propria activitate medicală și muzicologică.
Baritonul Alexandru Chiriac este laureat al primei ediții a Concursului Internațional de Canto „L’assoluta Virginia Zeani”, Târgu Mureș 2017 și deținător al Premiului I în cadrul „M.O.A. International Opera Academy Competition” - Montecatini Terme, Italia 2019. Activitatea sa artistică se desfășoară pe scene din România, Austria, Germania, Italia, Letonia, Rusia, Croația, Spania, Grecia, S.U.A. Câteva repere ale activității sale sunt rolurile Marco în „Gianni Schicchi”, Sharpless în „Madama Buttherfly”, Mercello în „La Bohème”.
Pianistul Ieronim Buga este absolventul Academiei de Muzică din București, secția dirijat Cor Academic și secția Pian. Începând din anul 1994, este angajat ca artist liric și artist intrumentist în cadrul mai multor instituții culturale bucureștene: Filarmonica George Enescu, Orchestra Națională Radio, Corul Național de Cameră Madrigal. A participat la numeroase turnee în străinătate: Spania, Germania, Danemarca sau Elveția, având o bogată activitate de pianist acompaniator. Pianistul Ieronim Buga este membru al mai multor ansambluri camerale.
Conceptul Evenimentului „Ziua Patrimoniului Audiovizual – Patrimoniul Lipatti” la Casa Artelor Dinu Lipatti aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti.
Participarea la Evenimentele organizate de Casa Artelor Dinu Lipatti este posibilă doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Persoanele care sunt vaccinate trebuie să facă dovadă administrării serului prin prezentarea certificatului verde. De asemenea, este obligatorie purtarea măștii, iar la intrarea în Casa Lipatti va fi măsurată temperatura participanților.
Biletele pot fi achiziționate online de pe site-ul www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea
La prețurile de pe site-ul iabilet.ro se aplică taxe pentru procesare online.
Prețul biletelor la sediul Casei Lipatti este:
Salonul mare de Muzică – 20 lei
Salonul mare de Muzică - Preț redus pentru copii, elevi, studenți și pensionari – 10 lei
Salonul mic – 15 lei
Salonul mic – Preț redus pentru copii, elevi, studenți și pensionari – 8 lei
Persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora au acces gratuit, doar cu rezervare la numărul de telefon 031 425 25 63.
Partener media principal: Romantic FM
Parteneri media: AGERPRES, #centruldepresa, spotmedia.ro, Jurnalul Naţional, Radio Bucureşti FM, Observatorul Cultural, Societatea de Trasport București.