Asociația ACCEPT prezintă astăzi în fața Reprezentanțelor Permanente la ONU evoluția din ultimii 5 ani a drepturilor persoanelor lesbiene, gay, bisexuale și transgender (LGBT) în România.
După întâlniri cu peste 20 de Reprezentanțe Permanente la Geneva, ACCEPT solicită în fața statelor membre ONU ca România să asigure formarea profesională a personalului din administrația publică, poliție, sănătate și educație în domeniul orientării sexuale și identității de gen.
De asemenea, solicită măsuri concrete privind prevenirea și combaterea infracțiunilor motivate de ură prin adoptarea proceduri de investigație eficiente la nivelul organelor de cercetare penală și colectarea sistematică de date statistice la nivelul Poliției, Parchetului și instanțelor din România.
România nu a pus în aplicare recomandările statelor membre ONU emise în 2013 privind monitorizarea, prevenirea și combaterea infracțiunilor motivate de ură, și nici nu a făcut demersuri concrete pentru a crește gradul de informare a populației privind orientarea sexuală și identitatea de gen. De asemenea, drepturile persoanelor transgender continuă să fie încălcate, întrucât recunoașterea juridică a identității de gen, o procedură de lungă durată ce se desfășoară în instanță, depinde deseori de prejudecățile magistraților.
„Evaluarea periodică universală oferă organizațiilor neguvernamentale posibilitatea să expună statelor care fac parte din Consiliul Drepturilor Omului al Organizației Națiunilor Unite situația reală din România. Drepturile persoanelor LGBT sunt sistematic desconsiderate de statul român, care refuză să își îndeplinească obligațiile asumate prin tratele internaționale la care este parte. Vom evidenția, printre altele, absența unei Strategii Naționale pentru Prevenirea și Combaterea Discriminării. Această strategie trebuie adoptată de Guvernul României și stă la baza unor viitoare programe de formare și informare privind grupurile vulnerabile la discriminare și excluziune,” a declarat Florin Buhuceanu, Președinte Executiv al Asociației ACCEPT.