Material realizat de Bianca Oprea, consilier juridic FDSC

Nu. Nu putem spune orice ne trece prin minte în virtutea dreptului la liberă exprimare, putem avea opinii sau convingeri exprimate public, teorii, idei și păreri doar în limitele prevăzute de lege. În momentul în care ceea ce spunem afectează ordinea publică sau dreptul altor persoane, nu mai suntem protejați de dreptul la liberă exprimare și putem răspunde contravențional sau penal.

De ce acum?

În contextul alegerilor naționale, dar și al celor europene sau americane, dintr-o anumită parte a societății se aude din ce în ce mai des narativul încălcării dreptului la liberă exprimare ca urmare a “propagandei woke”, “a dictaturii minorităților asupra majorității”, ”a neo-marxiștilor” și multe alte afirmații care au ca scop influențarea negativă a populației generale față de lupta pentru protecția și promovarea drepturilor fundamentale, a statului de drept și a democrației.

Potrivit acestei părți a societății, încălcarea dreptului la liberă exprimare ar fi din ce în ce mai prezentă dupa pandemia COVID-19, războiul din Ucraina sau după ce drepturile minorităților au început să fie reglementate în spațiul occidental.

Vă propun ca pe parcursul unei serii de articole să vedem care sunt reglementările dreptului la liberă exprimare din perspectivă națională și europeană, și de când sunt acestea prezente în sistemul nostru juridic, care sunt limitele acestui drept, să discutăm despre interacțiunea dreptului la liberă exprimare cu alte drepturi fundamentale, dar și despre drepturile și obligațiile mass-media în virtutea dreptului la liberă exprimare.

Întrebarea la care îmi propun să răspund în cadrul acestui articol este:

Oare putem să spunem orice dorim în virtutea dreptului la liberă exprimare?

Reglementări și limite 

La nivel național, dreptul la liberă exprimare este reglementat prin Constituția României, respectiv Codul civil.

La nivel european, vorbim despre Convenția Europeană a Drepturilor Omului și despre Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, dar din rațiuni de spațiu ne vom limita doar la prima.

Aceste acte normative, cu tot cu drepturile și obligațiile consfințite, nu au apărut peste noapte. Ele au intrat în vigoare astfel:

  • Constituția României – anul 2003
  • Codul Civil – anul 2009
  • Legea privind ratificarea Convenției Europene a Drepturilor Omului – anul 1994

 

Pentru a putea fi parcurse în integralitate de cititori, am listat în partea a doua a articolului prevederile referitoare la dreptul la liberă exprimare din cadrul surselor juridice menționate anterior.

După cum putem observa din lecturarea acestor acte normative, dreptul la liberă exprimare nu este un drept absolut, precum dreptul de a nu fi supus torturii. Dreptul la liberă exprimare conține restricții, îndatoriri și responsabilități. De regulă, aceste limitări se referă la motive de ordine publică – securitate națională, siguranță publică, prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății – sau atunci când dreptul la liberă exprimare ar putea afecta alte drepturi ale unei persoane sau ale unui grup de persoane – dreptul la demnitate personală, dreptul de a nu fi discriminat, dreptul la imagine și reputație, etc.

Pentru a fi mai ușor de înțeles, voi oferi două exemple de afirmații care sunt protejate de dreptul la liberă exprimare și afirmații care NU intră în sfera de protecție a acestui drept fundamental într-o societate democratică.

Spre exemplu, putem afirma că nu ne plac oamenii care poartă culoare roz. Este o afirmație care ține de preferințele personale, fără a afecta drepturile persoanelor care poartă culoarea roz. Nu putem, însă, să spunem fără a fi sancționați că persoanele care poartă culoarea roz trebuie bătute în Piața Victoriei, pentru că această afirmație este o afirmație care incită la ură și violență împotriva persoanelor care poartă culoarea roz.

De asemenea, putem spune, ”nu sunt de acord cu drepturile persoanelor cu ochi căprui”, dar nu putem spune că persoanele cu ochi căprui sunt anormale, contra naturii, pentru că pe de-o parte afirmația aduce atingere dreptului la demnitate al persoanelor cu ochi căprui, iar pe de altă parte asta incită la discriminare.

Primele concluzii

Dreptul la liberă exprimare nu este un drept absolut, ci este un drept care poate fi restrâns.

Dreptul la liberă exprimare protejează cetățenii atunci când își exprimă părerile, opiniile, ideile, dar nu și atunci când afirmațiile făcute încalcă drepturile altor persoane sau ale unui grup de persoane, dar și din motive de ordine publică.

Dreptul la liberă exprimare este un drept fundamental într-o societate democratică, dar acesta vine la pachet cu îndatoriri și responsabilități pe care cetățenii trebuie să le respecte dacă își doresc să se bucure de el.

În articolul următor vom vorbi pe larg despre dreptul la liberă exprimare în conexiune cu alte drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul la demnitate personală sau dreptul de a nu fi discriminat.

***

Articolul 30 din Constituția României:  

(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.

(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.

(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.

 

Articolul 70 din Codul civil:

(1) Orice persoană are dreptul la libera exprimare.

(2) Exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile şi limitele prevăzute la art. 75.

 

Articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului:

(1) Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare.

 (2) Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.