Peste 40 de organizații pentru drepturile omului și egalitate de gen, sindicate, organizații care lucrează cu angajatori, organizații de tineret și pentru buna guvernare au cerut luna trecută Guvernului și Parlamentului să ratifice Convenția Organizației Internaționale a Muncii pentru Eliminarea Violenței și Hărțuirii din Lumea Muncii. Georgiana Epure, președinta Asociației pentru Libertate și Egalitate de Gen (A.L.E.G.), organizația care a inițiat campania pentru ratificarea Convenției, ne explică, în acest interviu, de ce este importantă Convenția, inclusiv pentru organizațiile care sprijină victimele, și care sunt răspunsurile de până acum primite de la autorități în privința unei viitoare ratificări a României.  

Scrisoarea prin care cereți autorităților să ratifice Convenția este semnată de zeci de organizații civice. Cum ați organizat această coaliție pentru semnarea scrisorii în același timp?

De când am început campania „Angajatori Pentru Respect” pentru ratificarea Convenției Organizației Internaționale a Muncii pentru Eliminarea Violenței și Hărțuirii din Lumea Muncii, intenția noastră a fost să evidențiem că dreptul de a lucra într-un mediu sănătos, lipsit de hărțuire, ne privește pe toți. Am fost conștiente de la bun început că acest demers poate să aibă, și trebuie să aibă, susținerea unui grup larg și reprezentativ al societății civile. 

Dreptul la condiții de muncă care să respecte sănătatea, siguranța și demnitatea persoanei este un drept al omului, iar încălcarea sa afectează în mod disproporționat femeile, persoanele LGBTQI și lucrătorii migranți - această realitate a adus împreună, în mod natural, ONG-uri din sfera drepturilor omului și a egalității de gen. Drepturile lucrătorilor și asigurarea unor condiții de lucru decente privește, firește, sindicatele - parteneri cheie în acest demers. Patronatele și organizațiile care lucrează cu angajatori știu că violența și hărțuirea generează costuri pentru angajatori (risc crescut de erori și accidente, scăderea moralului și a performanței, absenteism și fluctuație de personal, costuri juridice și de reputație) - așadar au susținut și susțin acest demers, inclusiv în Consiliul Economic și Social.

Tinerii sunt printre cei mai vulnerabili lucrători atunci când vine vorba de hărțuire - din poziția de stagiar, student în practică sau tânăr profesionist, la începutul carierei, este mai greu să contești practicile abuzive fiindcă există o dinamică inegală de putere și ai nevoie de referințe bune pentru următorul job. Așadar, organizațiile de tineret și organizațiile studențești s-au alăturat acestei campanii.

Nu în ultimul rând, ratificarea Convenției este o chestiune de bună guvernare. Din două motive. Primul este că două categorii de lucrători foarte vulnerabili la hărțuire sunt avertizorii de integritate și jurnaliștii - lucrători cu un rol foarte important în asigurarea integrității și bunei guvernări. Al doilea motiv constă în faptul că ratificarea ar declanșa un mecanism prin care statul nu doar că ar îmbunătăți cadrul legislativ, dar ar trebui să și raporteze către OIM, la intervale regulate, cum implementează prevederile Convenției - cum guvernează sistemul relațiilor de muncă. Astfel, această intervenție de sus în jos ar completa eforturile societății civile care tot trage statul de mânecă de jos în sus să se asigure că legile sunt adecvate și implementate așa cum trebuie.

Încă din 2021, când am inițiat această campanie și am publicat primul studiu cu privire la standardele Convenției, limitările cadrului legal din România și slaba implementare a legilor anti-hărțuire deja existente, am fost foarte deliberate în a invita alături de noi, în acest demers, actori cheie din societatea civilă, din toate aceste grupuri de interes.

Ne bucură faptul că pe parcurs se alătură tot mai multe organizații acestei campanii. Merită evidențiat că scrisoarea deschisă care a fost înaintată către decidenți la începutul acestui an nu a fost prima pe subiectul ratificării. Anul trecut, de Ziua Muncii, împreună cu peste 40 de organizații am mai trimis o scrisoare, tot către Parlament și Guvern, cu aceeași cerere. De atunci, însă, lucrurile au avansat foarte puțin. Speranța noastră este că acest nou call to action să determine instituțiile competente să inițieze procedura de ratificare.

Care sunt nevoile cu care organizațiile semnatare s-au confruntat în această perioadă atunci când au oferit servicii sociale, psihologice sau juridice victimelor care au fost discriminate sau hărțuite la locul de muncă?

Cel mai adesea, la A.L.E.G., cel puțin, persoanele care se confruntă cu hărțuirea vin către noi pentru a accesa servicii de asistență juridică.

Oamenii află de campania noastră de advocacy și ne abordează pentru a-i ajuta să își caute dreptatea în instanță. Aici ne confruntăm cu un decalaj între ce putem oferi noi, ca ONG care pe partea de servicii suntem specializate pe asistență psihologică pentru victimele violenței de gen, și ce așteptări au persoanele care ne contactează.

Noi avem capacitatea de a ghida persoanele care se confruntă cu hărțuirea în lumea muncii cu privire la opțiunile pe care le au și care sunt avantajele și limitările fiecăreia: plângere internă, petiție la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, plângere la ITM, cerere de chemare în judecată sau plângere la poliție în cazurile de hărțuire ca acțiune penală.

Atunci când persoana în cauză dorește mai mult decât o minimă consiliere juridică nu putem decât să o direcționăm către alte organizații care pot facilita legătura cu avocați specializați în astfel de spețe - precum ACTEDO sau, în cazul avertizorilor de integritate, APADOR-CH și ActiveWatch.

Dar o problemă recurentă este că întotdeauna există mai multă cerere decât ceea ce poate oferi un ONG - ONG care de multe ori depinde de accesarea anumitor finanțări pentru a putea livra astfel de servicii într-o anumită perioadă de timp.

Care a fost răspunsul pe care l-ați primit până acum de la autorități?

 Răspunsul a fost unul foarte timid, în ciuda faptului că cererea societății civile de a ratifica Convenția este dublată de recomandări în acest sens emise de către Consiliul Social și Economic, Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

La începutul campaniei am luat la rând toate instituțiile care au în mandat puterea de a emite puncte de vedere cu privire la ratificarea Convenției: CES, ANES, CNCD și Avocatul Poporului. Tuturor le-am solicitat să analizeze Convenția, pentru a cărei adoptare la OIM, în 2019, România a votat favorabil, și să emită un punct de vedere cu privire la ratificarea sa. Toate, mai puțin Avocatul Poporului - de la care încă așteptăm răspuns, au emis puncte de vedere prin care recomandă ratificarea.

Anul trecut, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalitate de Șanse a anunțat că susține ratificarea Convenției, iar recent a dezvoltat un ghid standardizat privind hărțuirea pe criteriul de sex și hărțuirea morală la locul de muncă.

Este un pas înainte, însă insuficient pentru a pune capăt hărțuirii în lumea muncii. Este nevoie de cooperare inter-instituțională pentru a aborda această problemă în mod sistematic și eficient.

Toate răspunsurile primite, inclusiv de la parlamentari, semnalează că acțiunea principală trebuie demarată de către ministerul de resort: Ministerul Muncii.

Toate invitațiile noastre de a dialoga cu Ministerul Muncii au rămas însă fără răspuns - și din partea conducerii Ministerului Muncii din Guvernul Cîțu și din actualul Guvern. Lipsa răspunsurilor la cererile noastre repetate este greu de înțeles, mai ales că în 2019 au fost reprezentanții Ministerului Muncii care au votat pentru adoptarea Convenției la OIM. Fără ratificarea Convenției, însă, prevederile sale nu sunt aplicabile în țară, iar statul român nu trebuie să dea socoteală nimănui cu privire la implementarea acesteia. 

Ce urmează în procesul vostru de a convinge autoritățile să ratifice Convenția? 

Strategia noastră este de a lucra împreună cu parlamentari aliați acestui demers pentru a pune presiune pe Guvern, prin instrumentele instituționale de care dispun, să demareze procedura de ratificare. Ne dorim, de asemenea, să includem și Ministerul Afacerilor Externe în acest calcul.

Ratificarea Convenției OIM se aliniază foarte bine priorităților MAE, mai ales că anul acesta România a început un nou mandat în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, unde are ca priorități promovarea drepturilor femeilor și combaterea discriminării – două domenii adânc conectate cu eliminarea hărțuirii.

Mai mult, accelerarea procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, început în 2022, depinde și de îmbunătățirea legilor și politicilor publice pentru protecția lucrătorilor împotriva hărțuirii, pe măsură ce Comisia OCDE pentru Ocuparea Forței de Muncă, Muncă și Afaceri Sociale evaluează măsurile luate de România în acest domeniu.

Desigur, în paralel, vom încerca în continuare, împreună cu partenerii noștri, să deschidem un dialog direct cu Ministerul Muncii. Ce trebuie evidențiat, însă, este că nimic nu împiedică Parlamentul să înceapă deja, cu sau fără demararea procedurii de ratificare, alinierea cadrului legal la standardele Convenției.

Important este ca acest proces să fie unul temeinic, comprehensiv, nu unul care să cârpească doar unele din lacunele cadrului legal. 

De ce există reticență în a ratifica Convenția, pe cine împiedică această ratificare? 

Aceasta este o întrebare bună la care nu există un răspuns clar. E greu de înțeles de ce ratificarea acestei Convenții ar fi controversată, iar din punctul nostru de vedere ratificarea nu reprezintă un impediment pentru nimeni.

Din contră, având în vedere agenda României cu privire la mandatul din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului și la aderarea la OCDE, ratificarea Convenției chiar ar ajuta Guvernul să poziționeze România ca unul din statele care dă tonul la nivel global pe tema drepturilor lucrătorilor - mai ales în contextul în care Convenția este totuși una relativ nouă, iar alte state membre ale Uniunii Europene - precum Spania, Irlanda, Italia și Grecia - au ratificat deja Convenția.