MozaiQ, una dintre cele mai active ONGuri în materie de gestionarea problematicilor comunității LGBT, ciulește urechile pentru sfaturi și opinii în legătură cu legea Pl-x nr. 498/2016.
Totul a pornit de la dorința lor de a muta reflectorul de la comunitatea LGBT la alte subiecte la fel de importante din sfera modificărilor care vor apărea odată cu trecerea acestei legislații, dar care nu ajung să fie discutate serios. Este vorba de o temă de actualitate pentru felul în care societatea românească se conturează: parteneriatul civil.
Agenda publică a fost dominată în ultimul an de tema familiilor bazate pe instituția căsătoriei, fiind ignorate alte opțiuni legislative de recunoaștere a familiilor formate din persoane de sex opus și familiilor formate din persoane de același sex din România. Dat fiind că datele ultimului recensământ arată că 800.000 de cetățeni trăiesc în uniuni civile, fără a fi căsătoriți sau protejați de statul român, parteneriatul civil este o soluție legislativă și politică oportună. La nivelul comunității LGBT+, parteneriatul civil rămâne o prioritate care ar asigura recunoașterea drepturilor minimale pentru cuplurile formate din persone de același sex.
Asociația MozaiQ a organizat și o discuție în acest sens. Forumul a fost organizat pe 9 august a.c. și a unit membrii importanți ai societății civile, mediului politic și academic: Gabriel Bădescu, prof. univ. Științe Politice, Cristi Danilet, judecător și doctor în Științe juridice, Florin Chereji, membru în Biroul Național al USR și vicepreședinte al filialei USR Cluj, Lucian Dunăreanu, activist LGBT și fondator PRIDE România, etc. În cadrul acestui Forum, au urmărit prezentarea amendamentelor ce urmează să fie propuse de către Asociația MozaiQ și discutarea impactului, alături de invitați și publicul prezent, a acestei legislații asupra familiilor formate din persoane de sex opus și familiilor formate din persoane de același sex. În lunile următoare, MozaiQ va mai găzdui două forumuri publice pe tema parteneriatului civil la Iași și la București. Rămâi conectat la pagina de FB pentru a afla unde și când.
Amendamentele propuse de către Asociația MozaiQ urmăresc nu doar îmbunătățirea aplicabilității actualei propuneri legislative Pl-x nr. 498/2016, dar și simplificaea procedurii de întocmire și dizolvare, îmbunătățirea sistemului de protecție a partenerilor, și clarificarea aspectelor privind drepturile patrimoniale ale acestora.
Află de aici care sunt amendamentele și legea.