Opt tineri sportivi Special Olympics România sunt protagoniștii emisiunii ”Down the Road. Aventura” de la TVR, un reality show ce va fi difuzat începând cu 23 decembrie. Mihai Arsenie, Raluca Avram, Bogdan Cleniuc, Andrei Cupșa, Andrei Niță, Anca Miron, Andreea Mustăreață Pivniceru și Ionuț Păunescu, multipli campioni Special Olympics la evenimente sportive dedicate persoanelor cu dizabilități intelectuale au fost în Aventura vieții lor alături de omul de televiziune Mircea Radu.  

3 decembrie este Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități și pentru tinerii noștri cu dizabilități intelectuale este un foarte bun prilej să apară în fața publicului determinați, fără prejudecăți, fără emoții, onești, curajoși, prietenoși, așa cum sunt în viața de zi cu zi. 

Dacă până acum ei au participat la competițiile Special Olympics și i-am văzut mereu pe podium, ei vor fi acum pe ”sticlă”, în primul reality-show dedicat persoanelor cu Sindrom Down, într-un format ”importat” de TVR de la VRT, din Belgia, unde deja a ajuns la al treilea sezon.

Telespectatorii vor avea ocazia să vadă bucuria și dragostea molipsitoare, de zi cu zi, a BRAVILOR de la Special Olympics, protagoniști ai emisiunii ”Down the Road. Aventura”. Reality show-ul prezentat de Mircea Radu își dorește să schimbe percepția societății asupra persoanelor cu Sindrom Down și să contribuie la incluziunea lor socială.

Mihai Arsenie are 31 de ani, este din Cluj-Napoca și este prezentator de știri în emisiunea ”Fără Prejudecăți”, realizată de Ovidiu Damian la TVR Cluj. Povestea lui, aici – https://bit.ly/2DFPjwN

Raluca Avram are 33 de ani, este din Cluj-Napoca și este și ea, prezentator al emisiunii ”Fără Prejudecăți”. Povestea ei, aici – https://bit.ly/2DFPjwN

Bogdan Cleniuc are 26 de ani, este din București și deține peste 150 de medalii la competitii sportive nationale și internaționale la role, gimnastică, înot, baschet, fotbal, tenis de masă. Mai multe puteți citi aici – https://bit.ly/2DFPjwN

Andrei Cupșa are 24 de ani, este din Baia Mare, este un sportiv campion la înot la Jocurile Mondiale Special Olympics de la Abu Dhabi 2019 și specialist în sporturi de iarnă. Dar marea lui pasiune rămâne muzica. Povestea, aici – https://bit.ly/2DFPjwN

Andrei Niță are 34 de ani și este din Hunedoara. Pe lângă sport este pasionat de dans; dans modern, contemporan, popular. A câștigat titlul de Mister Down Popularitate şi Mister Down România. Mai multe despre el puteți citi aici – https://bit.ly/2DFPjwN

Anca Miron este din București, are 36 de ani și în martie a fost protagonista unui articol în revista Elle. Ea crede că toți oamenii sunt frumoși și și-ar dori să fie educatoare. Detalii - https://bit.ly/2DFPjwN

Andreea Mustăreață Pivniceru are 23 de ani, este din București și în luna martie a devenit campioană la tenis la cel mai mare eveniment sportiv dedicate persoanelor cu dizabilități intelectuale – Jocurile Mondiale Special Olympics Abu Dhabi 2019. Povestea - https://bit.ly/2DFPjwN

Ionuț Păunescu are 28 de ani, este din București și excelează la mai multe sporturi. Anul acesta a fost cel mai medaliat sportiv român la Abu Dhabi, de unde s-a întors cu 5 medalii de aur și 2 de argint la gimnastică. Mai mult despre – https://bit.ly/2DFPjwN