2024 este un an superelectoral nu doar în lumea occidentală, ci și pe continentul african. Ce putem învăța din ”lecția africană” și cum pot preveni ONG-urile deteriorarea democrației?

 

Aflăm din raportul întocmit de ICNL (The International Center for Not-for-Profit Law), care a organizat o amplă consultare online cu partenerii civici locali.

 

19 state africane au alegeri pe parcursul anului 2024, cu impact major asupra viitorului democrației pe continent.

 

Mai multe organizații internaționale, printre care și ONU, au subliniat în repetate rânduri rolul societății civile în organizarea alegerilor, prin educarea votanților, încurajarea participării, monitorizarea procesului electoral și semnalarea încălcării drepturilor.

 

Prin urmare, este esențială protejarea drepturilor civice, inclusiv a dreptului la asociere, la proteste pașnice și la exprimare publică, lucru subliniat într-o Declarație Comună emisă la începutul anului.

 

În raportul ICNL sunt trecute în revistă câteva dintre cele mai mari provocări și riscuri identificate la alegerile din statele africane :

 

  • Tactici de intimidare: Guvernele rețin sau chiar arestează membri în conducerea ONG-urilor, voluntari sau activiști
  • Obstacole birocratice: Autoritățile locale și naționale refuză acreditări și blochează monitorizarea alegerilor
  • Stigmatizare: Oficiali guvernamentali și media afiliată recurg la retorici ostile, inclusiv la expresia ”agenți străini” pentru a discredita ONG-urile care supraveghează alegerile. În același timp, lideri antidemocratici populiști divizează comunitățile
  • Restricționarea finanțării: Unele guverne au limitat accesul ONG-urilor la donații și sponsorizări, și au impus controlul asupra finanțării externe

 

În acest context, liderii ONG-urile consultate subliniază de ICNL importanța stabilirii și menținerii conexiunilor între diverși actori civici și pe diferite niveluri, pentru a putea fi depășite aceste obstacole.

 

De asemenea, sunt voci care recomandă formarea de coaliții internaționale, pentru ca membrii acestora să se poată apăra reciproc, dar și pentru a crește încrederea oamenilor în ONG-uri și suportul public.

 

Democrația lucrează dacă lucrăm împreună”, a subliniat Florence Nakazibwe, consultant legal la ICNL.

________________________________________ 

Camelia Badea, jurnalist Stiri.ONG