Persoanele lesbiene, gay, bisexuale și persoanele transgender (LGBT) din România asistă, alături de toți ceilalți cetățeni ai acestei țări, la un prim pas în îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale. Actionând sub masca democrației, Coaliția pentru Familie depune câteva milioane de semnături încercând să restrangă definiția familiei în Constituție și cere ca majoritatea să se pronunțe asupra drepturilor unor minorități. Demersul Coaliției contrazice litera și spiritul Constituției României, care, prin prevederile sale, interzice categoric modificarea textului fundamental în sensul restrângerii unor drepturi garantate de lege, printre ele numărându-se și dreptul la viață privată și de familie.
Demersul Coaliției pentru Familie are un singur scop real: mobilizarea opiniei publice împotriva persoanelor LGBT, transformându-le într-o amenințare fictivă împotriva tradiției și familiei. Actualul Cod Civil interzice explicit căsătoria între persoane de același sex, iar practica juridică nu lasă loc de interpretare.În consecință, inițiativa de restrângere a definiției familiei în Constituție nu are o miză reală, pentru că nu ar modifica cu nimic viața românilor și nici regimul căsătoriei.
„Nu vorbim de o inițiativă pentru familie, ci de una împotriva ei. Coaliția pentru Familie lovește în dreptul românilor la viață privată și de familie încercând să organizeze un referendum care să priveze de protecție constituțională toate acele familii care nu sunt bazate pe căsătorie. Vorbim aici, într-adevar, de persoane LGBT, dar si de familii precum cele monoparentale, familii extinse în care bunicii răspund de creșterea copiilor, familii formate din cupluri heterosexuale care trăiesc într-un parteneriat consensual,” a declarat Florin Buhuceanu, membru al Asociației ACCEPT și membru în board-ul European Network on Religion on Belief.
Curtea Constituțională a României și Parlamentul se află la o răscruce. Au posibilitatea să demonstreze că România și-a lăsat definitiv în urmă trecutul totalitar și că drepturile persoanelor LGBT sunt recunoscute ca drepturi ale omului. Restrângerea definiției familiei din articolul 48 al Constituției în sensul interzicerii exprese a căsătoriei între persoanele de același sex constituie o formă nejustificată de marginalizare a unui singur grup, respectiv persoanele LGBT, care oricum nu se bucură de protecția vieții lor private și de familie. Asumarea acestui amendament ar reprezenta un mesaj din partea statului de încurajare a homofobiei și excludere explicită a protecției constituționale de care ar trebui să se bucure toți cetățenii României.