În perioada Aprilie 2021 – Mai 2022, Asociația Sprijin pentru Comunitate și Asistență Umanitară în parteneriat cu CTR – Consiliul Tineretului din România derulează proiectul „Școlile Satelor Noastre – Educație pentru Cetățenie Activă și Drepturile Omului”. Acesta se va desfășura în 4 comunități rurale din județele Tulcea, Suceava, Botoșani și Ilfov și va implica peste 2.300 de elevi și 250 de cadre didactice.
Asociația MISHTO organizează în perioada 8-10 Aprilie 2022 o serie de 10 evenimente reunite sub egida MISHTO Roma Fest. Evenimentele sunt prilejuite de celebrarea Zilei Internaționale a Romilor, sunt organizate cu sprijinul partenerilor publici și privați ai organizației, iar calendarul festivalului poate fi consultat zilnic pe pagina de Facebook a evenimentului.
Iași, 31 martie 2022 – În perioada 2-17 aprilie 2022, Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România (ANCAAR - filiala Iași) alături de Fundația Serviciilor Sociale Bethany pregătesc acțiuni și manifestări publice, în cadrul Campaniei „Arată că îți pasă!”, integrată în proiectul ACCESS HUB. Campania „Arată că îți pasă!” are scopul de a marca ziua de 2 aprilie – Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului.
Potrivit datelor publicate de Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopţii, în primele nouă luni ale anului 2021 au fost înregistrate 1.019 cazuri de abuz sexual asupra copiilor, 128 de băieți și 891 de fete, dintre care 379 în mediul urban și 640 în mediul rural. În 795 dintre cazuri s-a iniţiat urmărirea penală a agresorului, iar 607 cazuri au fost închise.
Asociația Pro ACT Suport, în parteneriat cu Fundația FARA, Fundația de Abilitare Speranța și International Organization for Democracy and Human Rights Norvegia, a primit o finanțare de 149.996 Euro prin Programul Active Citizens Fund România pentru implementarea proiectului "DARE: Dezvoltare, Abilităţi, Rezilienţă şi Echitate pentru o viață independentă a persoanelor cu dizabilități". Proiectul este implementat în perioada 1 martie 2022 – 31 august 2023. Valoarea totală a proiectului este de 196,606 Euro.
Timp de 24 de luni (1 noiembrie 2019 - 31 octombrie 2021), 125 de persoane cu Sindrom Down au învățat cum să își caute un loc de muncă, cum să interacționeze cu potențialii angajatori, cum să se prezinte la un interviu și cum să relaționeze cu managerii și colegii, în cadrul proiectului ”Angajați, NU Asistați!”, derulat de Fundația Special Olympics din România.
Grupul civic DizAbil.Eu Vrancea a implementat în perioada 15 iulie - 1 octombrie 2021 proiectul Harta Accesibilizării Orașului Focșani, proiect finanțat prin programul Start ONG.
Începând din 2 și din 16 august, doi sportivi Special Olympics România cu Sindrom Down au fost angajați pe postul de lucrător comercial în echipa Hervis Sports & Fashion România. Andrei Marcu și Anca Miron sunt angajații magazinelor Hervis din Ploiești, respectiv Sun Plaza din București.
Peste 130 de persoane cu dizabilități și aparținătorii acestora au participat în perioada mai-august la cele 12 evenimente de inițiere în practicarea de caiac, organizate în cadrul proiectului “Egali pe apă”, derulat de Asociația Door To Outdoor.
La data de 15 iulie 2021 Comisia Europeană a declanşat procedura de infrigment împotriva Ungariei şi Poloniei pentru nerespectarea drepturilor persoanelor LGBTIQ+.
În întreaga Europă, persoanele LGBTIQ suferă de pe urma discriminării, care le afectează performanța educațională, perspectivele de angajare, bunăstarea și chiar exercitarea drepturilor lor fundamentale, cum ar fi libertatea de circulație în interiorul UE.
Prin programul SĂNĂTATE ȘI RECUPERARE PRIN SPORT, lansat anul trecut, Decathlon România a devenit o platformă importantă de sprijin pentru centrele și cabinetele medicale destinate recuperării pacienților cu diferite afecțiuni sau dizabilități locomotorii.
Persoanele care întâmpină probleme ce țin de accesibilitatea arhitecturală pot face sesizări și petiții către autorități prin aplicația mobilă Panoul de Bord. Aceasta se poate descărca gratuit pentru sistemele de operare Android și iOS.
La inițiativa yeParking, jucători activi din domeniul mobilității și infrastructurii rutiere au implementat o campanie în social media pentru promovarea mesajului inițiativei „#PeBune?”.