20 de copii talentați, din contexte defavorizate din mediul rural, vor primi timp de 18 luni burse, calculatoare, acces la platforme de învățare online și vor participa la sesiuni speciale de pregătire și de mentorat.
România are nevoie de specialiști școliți în aceste instituții, în contextul în care aproape 97% dintre fermieri nu au absolvit nicio școală în domeniu.
Din 17 februarie, JA România și Raiffeisen Bank reiau inițiativa „Susțin educația financiară în comunitatea mea” prin care oferă liceelor soluții pentru educația online.
În România, echipa FUTURE – Construiește cu pasiune lansează luna aceasta cea de-a 4 ediție a celui mai complex program de educație ce dezvoltă competențele soft în rândul tinerilor ce sunt în căutarea unui loc de muncă și care ajută și profesorii să înțeleagă piața muncii.
33.000 de elevi, cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani, din întreaga țară, au participat în 2020 la concursul de robotică NEXTLAB.TECH, organizat alături de BCR.
Fundația Globalworth inaugurează primul centru Hi-Tech destinat viitorilor arhitecți, în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București.
Echipa de la Liceul Tehnologic Marmația din Sighetu Marmației, formată din Antonia Bohotici, Matei Gampe, Erik Szekely și coordonată de prof. Anuța Bologa, s-a plasat pe locul 3 al hackathonului organizat de JAE cu sprijinul Johnson&Johnson.
Fundația Regală Margareta a României lansează platforma tt360.ro, ca o componentă a programului Tinere Talente, cu scopul de furniza informații utile și relevante pentru cei aflați la începutului unei cariere artistice, elevi și studenți care studiază la licee sau universități de artă și de muzică, la nivel național.
Asociația Human Catalyst, alături de asociațiile de elevi din România și de Societatea Academică din România, solicită Ministerului Educației să asigure resursele necesare desfășurării programului „Școală după școală” pentru școlile cele mai dezavantajate, astfel încât distribuția acestora să fie una echitabilă.
„Formăm Viitorul” își propune să vină în sprijinul copiilor, familiilor și comunităților defavorizate prin promovarea educației incluzive, formarea cadrelor didactice și a specialiștilor din instituțiile publice locale, dezvoltare comunitară și dezvoltarea colaborării între instituțiile de la nivel local în interesul copiilor.
Comunitatea ONedu România, structura elevilor care militează pentru digitalizarea sistemului educațional, lansează un apel public către parlamentarii României, în vederea adoptării Zilei Naționale a Educației Digitale pe data de 20 noiembrie.