Marți, 14 septembrie 2021, a avut loc conferința online de încheiere a proiectului „Împreună reușim! Ateliere psihoeducaționale pentru copii, părinți și profesori”, proiect derulat de Asociația We All Matter, cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014 – 2021.
La conferință au participat părinți și profesori – beneficiari ai proiectului, echipa de proiect, psihologi și psihoterapeuți, studenți din cadrul facultății de psihologie.
Proiectul, în valoare de 14.997,50 euro a fost implementat în perioada 15 martie – 14 septembrie 2021, scopul acestuia fiind acela de a-i sprijini pe copii, părinți și profesori din punct de vedere emoțional, de a discuta despre trăirile, emoțiile, încercările și metodele de adaptare pe care le-au găsit și dezvoltat fiecare în parte în perioada pandemiei, dincolo de inițiativele pragmatice de trecere la mediul online, care ne-au ajutat pe toți să continuăm să „funcționăm” din punct de vedere profesional și educațional.
În proiect au fost implicate 120 de persoane (66 de copii, 24 de profesori și 30 de părinți) din Florești Prahova și Braniștea Galați, care au participat la un număr total de 50 de ateliere psihoeducaționale susținute de specialiști în domeniile psihologic și psihoeducațional.
Copiii au participat la 35 de ateliere, în cadrul cărora au discutat împreună cu psihologul despre provocările cu care s-au confruntat în perioada pandemiei, despre cum au resimțit și cum s-au adaptat la sistemul de învățare online, despre bullying, despre drepturile lor, dar și despre alte subiecte propuse de ei, pe care le-au considerat relevante în contextul întâlnirilor.
În cadrul celor 10 ateliere pentru profesori au fost abordate subiecte tehnice, urmate de activități practice cu privire la înțelegerea funcționalității platformelor de predare online și a dezvoltării capacităților digitale, dar și subiecte legate de provocările și situațiile noi impuse de pandemie, relaționarea cu elevii în cadrul orelor online, pregătirea lecției și evaluarea copiilor în mediul online, identificarea și satisfacerea nevoii de suport/orientare a elevilor și părinților pentru schimbările de la formatul lecțiilor față în față la formatul online și invers.
La rândul lor, părinții au participat la 5 ateliere susținute de un psiholog specializat pe lucrul cu relația părinte – copil în care au fost abordate tematici legate de pandemie și covid-19, anxietate, motivație, cooperarea și colaborarea cu copiii și profesorii și reziliență. Atelierele au fost structurate plecând de la o bază teoretică, urmată de discuții în jurul unor situații/exemple individuale expuse de către participanți, aceștia împărtășind de asemenea și metodele de adaptare și rezolvare pe care le-au găsit și pus în practică.
Mărturiile copiilor care au finalizat atelierele, dar și cele ale profesorilor și ale părinților ne-au confirmat nevoia lor de a participa la astfel de întâlniri informale, de a avea un spațiu sigur, în care să se exprime liber și să relaționeze cu persoane care se confruntă cu situații dificile similare.
Mai multe detalii puteți citi pe pagina de Facebook a Asociației We All Matter https://bit.ly/3tQFAvT sau pe website https://weallmatter.ro/ro/proiecte/proiecte-in-desfasurare.