În perioada 18-27 August, 24 de lucrători de tineret (tineri profesori, voluntari și persoane ce lucrează în asociații și organizații pentru tineret) se vor reuni la București pentru a participa la proiectul “Let’s Digital Storytell!”, implementat de către Asociatia UPgrade. Proiectul are ca prim obiectiv dobândirea de cunoștinte prin metode de educație non-formală în vederea atragerii generației tinere spre educație folosind poveștile digitale, tehnologia și device-urile mobile.

 

Pe durata a 10 zile de curs, participanții vor învăța principiile fundamentale care stau la baza realizării unei povești digitale (digital storytelling) și vor crea şase astfel de povești care vor putea fi folosite în activitatea de zi cu zi cu elevii și cu tinerii din comunitățile locale. De asemenea programul mai cuprinde o vizită interactivă și un atelier de diseminare la Muzeul Național al Literaturii Române, precum și vizitarea Palatului Mogoșoaia. Cei 24 de participanți vor reprezenta 6 țări europene (Bulgaria, Lituania, Marea Britanie, Spania, Portugalia și România), iar pe durata dezvoltării proiectului s-a ținut cont de cerințele foarte specifice ale participanților, doi dintre aceștia fiind persoane cu deficiențe auditive pentru care organizația gazdă va pune la dispoziție un interpret de semne.

 

Ideea proiectului a pornit de la reticența învățământului formal de a permite folosirea dispozitivelor de tip smartphone în procesul educațional, în multe țări ele fiind chiar interzise în sălile de curs, asta în timp ce există studii ce arată că tinerii din medii defavorizate dobândesc cu greu acces la resursele oferite de tehnologia modernă iar pe piața muncii se înregistrează o discrepanță majoră între cerințele angajatorilor și pregătirea tinerilor în ceea ce privește competențele digitale.

 

 

*****

Asociația UPgrade este o organizație non-guvernamentală tânără, înființată în anul 2016, și are ca scop principal susținerea tinerilor din mediul rural și din mediile defavorizate, promovarea incluziunii sociale și a drepturilor omului, dezvoltarea personală și profesională a adolescenților și a tinerilor adulți din mediul rural și din medii defavorizate, încurajarea voluntariatului și dezvoltarea de ateliere și programe prin folosirea metodelor de educație non-formală. Mai mule detalii despre asociație le puteti găsi pe pagina de facebook: https://ro-ro.facebook.com/UPgradeNGO/

 

Proiectul “Let’s Digital Storytell!” este finanțat prin programul Erasmus+ al Comisiei Europene, un program al Uniunii Europene în domeniul educației, formării profesionale, tineretului și sportului. Cu un buget total de 14,7 miliarde de euro pe o perioadă de șapte ani (2014 – 2020), Erasmus+ își propune să contribuie la dezvoltarea competențelor și angajabilității prin oferirea unor oportunități de formare, educație și activități de tineret sau sport. Pentru a afla mai multe informații despre program, vă rugăm să accesați site-ul https://www.erasmusplus.ro/