Asociația Techsoup și ANIS-Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii pornesc seria de dezbateri despre „Cum predăm informatica în școli?”, care își propune să aducă împreună profesori de informatică de gimnaziu și liceu, profesori universitari, lideri și companii IT, organizații nonprofit și instituții publice pentru a susține învățământul informatică aplicat și inovativ în sistemul public de învățământ.
Pe 12 octombrie 2017, ele au organizat la POINT Hub prima dezbatere despre „Cum predăm informatica în școli?”, care a pornit prin a provoca participanții la a răspunde la întrebările:
Evenimentul a fost înscris în calendarul de activități organizate sub egida Proiectului “România educată” – Dezbaterea Națională pentru Educație și Cercetare a Președinției României și a avut alături reprezentați ai Secretarului de Stat pentru învățământ preuniversitar al Ministerului Educației Naționale, Ariana Oana Bucur.
Dezbaterea a fost deschisă de prezentarea antreprenorului Vladimir Oane despre inovație și necesitatea unui sistem de învățământ bazat pe inovație: „În România, oamenii care lucrează în IT își vând timpul, nu valoarea intelectuală. E timpul să schimbăm asta și să creăm competențe pentru ca oamenii din IT să facă inovație.”
Aceeași necesitate a schimbării de paradigmă care să genereze valoare pe termen mediu și lung a fost argumentată și de Valerica Dragomir, directoare executivă ANIS, care a vorbit despre îngrijorările industriei de tehnologiei din Romania:
„Pe modelul actual industria nu poate crește semnificativ mai mult decât până acum, deoarece depinde direct de creșterea numărului profesioniștilor. În schimb, trebuie să creștem valoarea adăugată a ceea ce producem, pe care o poți crește numai prin creșterea competențelor și performanțelor individuale.” - Valerica Dragomir, directoare executivă ANIS
Motorul acestei schimbări pot fi profesorii de informatică și TIC, care își pot ajuta elevii prin proiecte, vizite de studiu și învățare prin investigație.
„Ce ne dorim pentru învățarea elevilor, sunt lucruri pe care trebuie să le facem și în formarea profesorilor: dacă ne dorim ca profesorii să predea altfel este vital ca formarea lor să fie altfel, să se bazeze pe metode active și să îi pună în contact cu realitatea industriei și tehnologiei. La asta putem contribui cu toții”, a argumentat Elena Coman, directoare de programe la Asociația Techsoup.
Industria de software și servicii din România este o industrie cu o valoare de 4 miliarde EURO și o creșterea constantă de 15% în fiecare an, arată studiile realizate de ANIS despre piața IT.
Dezbaterile „Cum predăm informatica în școli?” sunt susținute în cadrul programului Predau Viitor, primul accelerator în predarea informaticii din România, creat de Asociația Techsoup cu sprijinul Romanian-American Foundation. În Predau Viitor, profesori de informatică de gimnaziu și liceu găsesc o platformă comună de dialog, instruire și construcție de activități pentru elevi alături de lideri și companii IT. Mai multe informații despre program sunt disponibile pe pagina oficială.