Forumul Copiilor și Tinerilor este derulat în cadrul proiectului „Festivalul Drepturilor Copilului”, implementat de către Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), în parteneriat cu  Fundația United Way România și PROFI, care este și finanțator, prin intermediul campaniei „Te costă 0.00 lei să ajuți un copil”.

 

Forumului Copiilor și TinerilorFestivalul Drepturilor Copilului” este susținut și de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (A.N.P.D.C.A) și Fundația Terre des Hommes (TdH) Elveția.

 

Scopul proiectului este acela de a aduce la un loc copiii și tinerii din întreaga țară, pentru a dezbate probleme de actualitate, legate de respectarea drepturilor copilului în România. Printre temele de dezbatere se enumeră și modalitățile de implicare și încurajare a participării copiilor în luarea deciziilor care îi privesc, cu o atenție spre dezvoltarea de mecanisme, care să asigure participarea copiilor.

 

Forumul va cuprinde, pe lângă platforma on line de dezbatere, 6 webinarii la care vor participa copii din cadrul FONPC, dar și o parte dintre copiii care sunt activi pe platforma on-line de dezbatere și care au disponibilitatea de a promova drepturile copilului și de a lucra în echipă. 

 

În urma acestor webinarii și a dezbaterilor online, se va realiza un plan de acțiune al tinerilor și copiilor, pe termen scurt și mediu, pentru respectarea drepturilor copilului în România. Planul de acțiune va fi realizat în luna septembrie, de către un grup de copii. Acest plan va avea la bază opiniile exprimate de copii în cadrul Forumului, poveștile care au fost aduse la viață în cadrul atelierelor de creație și Raportul alternativ al copiilor, trimis către Comitetul ONU.

 

A treia acțiune desfășurată în cadrul Forumului, va fi o conferință organizată pe 24 noiembrie 2018, la București. Conferința are loc în jurul datei de 20 noiembrie 2018, deoarece atunci se sărbătoresc 28 de ani de la ratificarea Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului. În cadrul acestui eveniment, copiii și tinerii vor pune în dezbatere planul de acțiune creat.

 

Ne dorim ca, prin intermediul acestui proiect, să creștem capacitatea de advocacy a tinerilor folosind tehnicile creative de comunicare. Dorim să valorificăm talentul și modul de exprimare al copiilor, în vederea sensibilizării opiniei publice cu privire la responsabilitățile tuturor membrilor societății civile, pentru respectarea, promovarea şi apărarea drepturilor copiilor. 

 Mai multe detalii puteţi citi aici