Asociația REPER21 alături de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC), coordonatorii Rețelei ONG21, vă invită la conferința „Educația pentru Dezvoltarea Durabilă. Propunere de politică publică pentru România”, ce va avea loc în data de 20 iunie, la Hotel Minerva, începând cu ora 9.30.
Înscrieri AICI

Scopul conferinței este prezentarea Propunerii alternative de politică publică pentru Educația pentru Dezvoltarea Durabilă (EDD), ce va fi înaintată Ministerului Educației Naționale și Ministerului Mediului în luna iulie 2019, precum și oferirea unui context de inițiere a unor parteneriate în vederea implementării unei astfel de politici publice.
Agenda poate fi consultată AICI.

Am publicat spre consultare documentul „Recomandări pentru Politica națională de Educație pentru Dezvoltarea durabilă” - opțiunea susținută de rețeaua ONG21.

Propunerea a fost elaborată de Rețeaua ONG21, coordonată de Asociația REPER21 și FDSC în cadrul proiectului „ONG21. Participarea ONG-urilor la politica de Educație pentru dezvoltarea durabilă”, co-finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Procesul de elaborare participativă a implicat, timp de 6 luni, circa 70 de ONG-uri cu experiențe semnificative în domeniul educației și/sau al dezvoltării durabile. Inițiativa beneficiază de susținerea Ministerului Educației Naționale și Ministerului Mediului.

Parteneri media principali: Agerpres, Radio Romania Cultural, Gala Societății Civile, Infomediu Europa, Ziarul de Iași, Ruralis

Vă rugăm să confirmați participarea la eveniment la  adresa de email: oana.marin@reper21.org, persoană de contact Oana Marin.