5 profesori din mediul rural sibian au fost antrenați să consilieze emoțional copiii și adolescenții din comuna Laslea. Acest lucru a fost posibil prin intermediul proiectului „Mental Up!”, implementat de Asociația Casa Naturii în perioada noiembrie - decembrie 2021, cu sprijinul finanțării obținute în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

Scopul proiectului a fost sprijinirea dezvoltării educaționale a 30 copii din comuna Laslea prin acordarea de consiliere emoțională și gestiunea sănătoasă a relațiilor, în condițiile în care Școala Laslea nu are un consilier psihologic, profesorii nu au instruire specifică în domeniu, iar copiii au nevoie de sprijin emoțional, mai ales în contextul actualei situații generate de pandemie.

Profesorii au identificat problemele copiilor prin discuții libere, individuale și de grup, și au fost antrenați să răspundă nevoilor elevilor de către partenerii de la Asociația A.L.E.G. Sibiu, specializați în acordarea de asistență victimelor violenței și persoanelor din medii vulnerabile. Astfel, în a doua parte a proiectului, profesorii au aplicat la clasă metodele învățate în timpul formării.

„Mental Up!” urmărește o intervenție educațională sustenabilă, care se va prelungi și după finalizarea proiectului. Profesorii instruiți au rămas în contact cu partenerii de la A.L.E.G. și vor continua să aplice metodele de consiliere pe tot parcursul anului școlar. Astfel, strategia pe termen lung este de a crea punți de comunicare și încredere între profesori și elevi, în așa fel încât aceștia din urmă să poată să pună întrebări și să ceară ajutor, simțindu-se totodată în siguranță.

„Îmi este de foarte mare folos ce am învățat în proiect, pentru că la modulul psihopedagogic nu ne arată nimeni cum să reacționăm în concret la diversitatea problemelor pe care le au elevii în viața de zi cu zi”, ne-a spus Carmen, cadru didactic.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, institutiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

 

Contact:

Elena Șerbănescu, membru al Asociației Casa Naturii

asociatia.casa.naturii@gmail.com

casanaturii.ro

facebook.com/asociatia.casa.naturii

Despre Asociația Casa Naturii

Casa Naturii este un ONG activ în mediul rural, a cărui misiune este să sprijine tinerii să devină liderii satelor lor prin programe educaționale care încurajează gândirea critică, inițiativa, munca în echipă.