Asociația Moara de hârtie din Comana a încheiat seria de activităţi creative axate pe meșteșuguri tradiționale românești pentru elevi din judeţul Ialomiţa!
In perioada aprilie – noiembrie 2019, prin proiectul „Educație în meșteșuguri și identitate locală”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, elevii şcolilor din comunele Roșiori, Movilița și Coșereni, însoţiţi de dascălii lor, s-au reconectat cu valorile şi modul de viaţă al satului românesc de altădată, participând la şezători, ateliere şi cercuri de meşteşuguri, dar şi la expoziţii cu obiecte lucrate chiar de ei sau de membrii comunităţii lor, readucând în prim-planul preocupărilor lor meşteşugurile tradiţionale, cu utilitatea şi frumuseţea lor.
Acest proiect de educaţie culturală prin meşteşuguri a implicat activ 470 de elevi din ciclul primar și gimnazial, cadre didactice, dar și membri din comunitățile participante, care au redescoperit, în cadrul şezătorilor, frumuseţea tradiţiilor şi a meşteşugurilor practicate în comunităţile lor, iar în cadrul atelierelor, pe cea a lucrului făcut de mâna lor, folosind materiale naturale, ca odinioară.
Gazda atelierelor a fost Satul meșteșugurilor din Comana, un loc ce reuneşte mai multe ateliere de meşteşuguri tradiţionale, păstrate vii şi atractive chiar de oamenii locului. Elevii participanţi au avut ocazia să viziteze ateliere de țesut la război, țesut papură, ceramică, lemn, fierărie, să afle poveştile lor, dar şi să practice aceste meşteşuguri, realizând obiecte reprezentative.
Mai mult decât atât, prin proiectul „Educație în meșteșuguri și identitate locală”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, şcolile implicate au fost dotate cu mini-războaie de țesut, mini-urzitoare, gherghefuri și mini-războaie de țesut papură în vederea susţinerii unor cercuri de meșteșuguri menite să implice elevi, profesori, dar şi alţi oameni pricepuţi şi pasionaţi din comunitate, pentru ca bucuria redescoperirii meşteşugurilor sa rodească în instituţiile şi satele implicate, consolidând sentimentul de identitate locală şi devenind o şansă în plus pentru noile generaţii.
La finalul proiectului au avut loc expoziţii cu obiectele lucrate de copii în cadrul cercurilor de meşteşuguri, evenimente cu rol catalizator în cadrul comunităţii.
Roadele proiectului „Educație în meșteșuguri și identitate locală”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, se vor regăsi pe termen lung în comunităţile implicate, prin conştientizarea moştenirii culturale a meşteşugurilor, dobândite prin activităţile derulate în cadrul proiectului, dar şi prin continuarea lor în cadrul cercurilor de meşteşuguri la nivelul şcolii.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.