”Responsabilitatea principală pentru a asigura un spațiu academic sigur este a universităților (...) Este nevoie, în primul rând, de politici și proceduri foarte clare în cazurile de hărțuire sexuală. Toți studenții trebuie să știe ce este hărțuirea sexuală, care este procedura pentru a reclama, unde reclamă, cum se păstrează anonimitatea lor, care sunt sancțiunile pentru agresori”, spune Andreea Rusu, director executiv la Centrul FILIA, ca reacție la investigația Snoop în cazul profesorului Alfred Bulai.
Mărturiile cutremurătoare publicate luni și comentariile de pe rețelele de socializare au scos la iveală un fapt șocant: toată lumea știa ce se întâmplă, de ani de zile. Mai puțin rectorul SNSPA, Remus Pricopie, potrivit propriilor declarații.
Am invitat-o pe Andreea Rusu să puncteze foarte clar care sunt responsabilitățile în acest caz și să enumere măsurile care ar trebui luate imediat pentru ca asemenea lucruri să nu se mai întâmple.
Iată ce ne-a spus:
”Acest caz nu este unul izolat. În calitate de fostă studentă a SNSPA, știu foarte bine cum întreaga comunitate academică, studenți și profesori știu cine este agresor sexual.
Studentele mai mari iau studentele mai mici deoparte și le povestesc de cine și cum să se ferească. Faptul că aceste cazuri au fost făcute publice într-o investigație amplă, cu mai multe mărturii, cu înregistrări audio cu profesorul, reprezintă un moment în care universitatea este obligată să se poziționeze.
O situație similară a fost și în 2015, cu un alt profesor de la SNSPA, Ștefan Stanciugelu, care a fost găsit vinovat de Comisia de Etică din SNSPA pentru hărțuire, după ce a transmis mesaje și fotografii intime către o studentă. Acesta nu a fost demis, ci mutat pe un post de cercetare, care se zvonea că e plătit chiar mai bine decât postul anterior.
Sper ca acum (pentru că este clar că este ceva repetat) decizia SNSPA să fie una mult mai intrasigentă. Totodată, sper ca poziționarea să nu reprezinte exclusiv urmări pentru Alfred Bulai, ci și pentru toți viitorii posibili hărțuitori de la catedrele lor.
În afară de decizia administrativă de a-l suspenda sau demite, ar trebui adoptată o politică universitară de sine stătătoare cu privire la prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale. O astfel de politică a fost propusă în 2017 de Inițiativa AS - Acționăm pentru Siguranță în Universități (foto), pe care am co-fondat-o alături de mai multe colege de la SNSPA, cu sprijinul Centrului FILIA. Au trecut 7 ani de atunci și propunerea este încă în sertarele Senatului universitar.
Responsabilitatea principală pentru a asigura un spațiu academic sigur este a universităților, așa cum la serviciu este responsabilitatea instituției. Este important de menționat acest fapt pentru că avem tendința, ca societate, să întrebăm de ce nu au făcut victimele mai mult - de ce nu au vorbit mai devreme, de ce nu au cerut ajutor și așa mai departe. Astfel, este nevoie, în primul rând, de politici și proceduri foarte clare în cazurile de hărțuire sexuală.
Toți studenții trebuie să știe ce este hărțuirea sexuală, care este procedura pentru a reclama, unde reclamă, cum se păstrează anonimitatea lor, care sunt sancțiunile pentru agresori.
Universitățile trebuie să arate foarte clar că au o politică de ZERO toleranță cu privire la hărțuirea sexuală. Din păcate, foarte puține universități din România au politici care să acopere măcar minimum necesar din cele menționate mai sus și este nevoie de presiune asupra lor pentru a adopta astfel de mecanisme.
În ceea ce privește victimele, este important să strângă dovezi ale abuzurilor: înregistrări audio, screenshots cu comentarii, apeluri, mesaje, să aibă martori cu ele. Cu aceste dovezi pot depune sesizări la comisiile avizate ale universității din care fac parte, de obicei direct la comisia de etică.
Un alt rol important îl au martorii și noi, în general, ca și comunitate. Este important să creăm spații în care femeile să vorbească despre experiențele lor de hărțuire, să le credem atunci când își găsesc curajul de a povesti, de a reclama, să nu le întrebăm ce au făcut ele greșit, ci ce au făcut agresorii”.
___________________________________________________________
Camelia Badea, jurnalist Stiri.ONG