La seminarul de evaluare al primului an de activitate al proiectului „Copiii romi se pregatesc pentru gradinita”, derulat de Organizatia Salvati Copiii in parteneriat cu Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului au participat 80 educatoare si mediatori scolari din cele 43 gradinite incluse in proiect, din 41 de judete si municipiul Bucuresti.  Au participat, de asemenea, Andreea Paul, consilier personal al Primului Ministru, Mariana Buceanu, expert la Agentia Nationala pentru Romi si Florin Fleican, inspector in Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.

Au participat, de asemenea, Andreea Paul, consilier personal al Primului Ministru, Mariana Buceanu, expert la Agentia Nationala pentru Romi si Florin Fleican, inspector in Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.

In proiect, pana in prezent, au fost pregatiti 860 de copii din categorii dezavantajate, cu prioritate romi, iar 758 parinti au fost consiliati, participand direct la activitatea din gradinite. Rezultatul este remarcabil: dupa participarea la gradinitele estivale, 85% dintre copii au continuat procesul educational, fiind foarte usor integrati.

Andreea Paul, consilier personal al Primului Ministru, a aratat ca populatia majoritara nu cunoaste situatia reala si complexa a etniei rome, ci mai ales faptele negative, care fac senzatie. „Este nevoie de prezentarea globala a nevoilor cu care se confrunta, iar copiii trebuie tratati ca o prioritate. Ei sunt aceia care vor contribui la imbunatatirea vietii etniei, in general.”, a declarat Andreea Paul.

Mariana Buceanu a subliniat necesitatea schimbarii mentalitatii si atitudinii cadrelor didactice fata de copiii romi prin valorizarea lor si eliminarea oricarei forme de discriminare, chiar involuntara, care poate aparea in procesul instructiv-educativ.

Florin Fleican a precizat ca Directia care se ocupa in MECTS de problematica educatiei copiilor romi are in atentie masuri pozitive pentru incurajarea accesului lor la educatie si o mai stransa colaborare cu societatea civila.

Educatoarele si mediatorii scolari au precizat insa ca pentru mentinerea si dezvoltarea bunei experiente acumulate in proiect este nevoie de implicarea tuturor factorilor responsabili in cresterea si dezvoltarea copiilor – parinti, primarii, serviciile de protectie a copilului, sistemul medical. Copiii din categoriile defavorizate au nevoie sa li se asigure gratuit suportul material necesar in gradinite – imbracaminte, rechizite, hrana, produse igienico-sanitare.

Nu in ultimul rand, membrii echipei proiectului au considerat ca inclusiv pentru cadrele didactice o mai buna pregatire specifica lucrului cu acesti copii este necesara a fi prevazuta in pregatirea continua.

S-a exprimat, de asemenea, ingrijorarea fata de situatia mediatorilor scolari si a celor sanitari, a caror mentinere in sistem este incerta, dar rolul lor este uneori hotarator in mobilizarea familiilor la actiuni benefice copiilor (pastrarea sanatatii, educatie, dezvoltare generala).

Proiectul se deruleaza pana in 2011 si va acoperi inca un numar de 43 gradinite, si se va finaliza cu un Ghid de bune practici in domeniul educatiei prescolare a copiilor romi care sa sprijine Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului in generalizarea acestei educatii de la varsta de 3 ani.