Fondurile sunt destinate Asociației OvidiuRo, precum și altor două ONG-uri dedicate sprijinirii dezvoltării și educației copiilor

București, 22 decembrie 2021 – SkyTower continuă să sprijine programele de educație timpurie, printr-o donație de 115.000 lei (aproximativ 23.000 euro) către Asociația OvidiuRo și alte două organizații non-profit, SOS Satele Copiilor și Asociația Climb Again, care derulează programe dedicate dezvoltării și educației timpurii a copiilor proveniți din medii defavorizate.

SkyTower s-a alăturat, pentru al doilea an consecutiv, programului național de educație timpurie, “Citește-mi 100 de povești!”, o inițiativă a Asociației OvidiuRo. Programul este implementat în parteneriat cu Ministerul Educației și Ministerul Culturii și a fost lansat ca parte a proiectului “România Educată”. Prin donația de 75.000 lei către Asociația OvidiuRo, Sky Tower contribuie la achiziționarea cărților care vor fi folosite în ateliere de lectură organizate în grădinițe din comunități defavorizate, pe parcursul anului școlar 2021-2022, și la organizarea de sesiuni de formare centrate pe literație, pentru cadrele didactice.

Cu sprijinul SkyTower, 660 de copii și 33 de educatoare, din 11 grădinițe din zone defavorizate, vor fi incluși în programul “Citește-mi 100 de povești!”. În plus, un total de 1.000 de cărți vor fi donate, dintre care o parte vor fi citite copiilor, în cadrul sesiunilor de lectură organizate în grădinițe. Altele vor fi disponibile pentru a fi luate acasă și citite de preșcolari împreună cu familia.

“Sprijinirea comunității din care facem parte a fost întotdeauna unul dintre pilonii de bază ai strategiei de dezvoltare a SkyTower. Am început prin implicarea în comunitățile create în jurul proiectelor noastre. Ulterior, am decis să devenim parteneri în diferite proiecte care au un impact pozitiv asupra întregii societăți. Copiii reprezintă speranța unui viitor mai bun pentru orice țară și consider că este datoria noastră să-i ajutăm, în special pe cei care provin din medii defavorizate, să aibă premisele pentru reușita în viață. Educația timpurie este vitală pentru parcursul oricărui copil, iar programul <<Citește-mi 100 de povești!>>, implementat de Asociația OvidiuRo, este una dintre cele mai bune inițiative de acest tip, pe care le-am văzut în ultima perioadă. Vom continua să sprijinim aceast program și, începând de anul acesta, vom ajuta și alte asociații care derulează programe impresionante dedicate generației următoare”, a declarat Leo Forstner, Managing Director al RPHI România, compania care deține și administrează SkyTower.

Obiectivul programului “Citește-mi 100 de povești!” este să transforme toate grădinițele publice din România în grădinițe bibliotecă, până în 2025, ajutând astfel preșcolarii să-și dezvolte vocabularul și dragostea pentru lectură.

“În prezent, 44% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional, prin urmare este imperativ ca toți copiii, indiferent dacă provin din mediul urban sau rural, să primească educație timpurie de calitate. Necesitatea unor programe solide de educație timpurie, cu ajutorul unor cadre didactice bine instruite și a unor cărți ilustrate de calitate, este imensă. Această inițiativă este dedicată construirii unei baze puternice prin care să le oferim copiilor defavorizați șansa de a avea succes în școală și de a deveni membri activi, care contribuie la dezvoltarea societății românești, iar scopul nostru este de a face față acestei provocări. Suntem recunoscători celor de la SkyTower pentru sprijinul lor constant, întrucât acesta ne permite să intervenim încă de la început, chiar și în comunitățile cele mai defavorizate”, spune Patricia Pușchilă, Director Operațional al Asociației OvidiuRo.

Lansat în ianuarie 2021, acest program a fost foarte apreciat și s-a bucurat de interes deosebit din partea educatoarelor, directorilor unităților de învățământ și profesorilor. În primul an, s-au înscris 1.224 de unități de învățământ, dintre care 64% se află în mediul rural. Dintre acestea, 633 grădinițe au fost certificate ca grădinițe bibliotecă, cu peste 85.000 de cărți disponibile, iar 54.350 de copii au beneficiat de ateliere de lectură, cu 2.131 de profesori activi.

Despre SkyTower

SkyTower este cea mai înaltă clădire din România și cea mai iconică clădire de birouri din București. Turnul are 37 de etaje, ajungând la o înălțime de 137 de metri deasupra solului și 60 de metri de structură subterană cu 5 etaje de locuri de parcare și depozitare. Toate zonele de birouri din SkyTower sunt iluminate natural, iar etajele superioare beneficiază de ascensoare de mare viteză, care ating o viteză maximă de 6 metri pe secundă.

SkyTower este prima și, în prezent, singura clădire de birouri din România certificată LEED Platinum Operations and Maintenance (Operațiuni și Mentenanță), care deține, de asemenea, și atestarea Gold DGNB pentru clădiri sustenabile, în urma evaluării de către ÖGNI (Societatea austriacă pentru managementul imobiliar sustenabil).

De la finalizarea construcției în decembrie 2012, SkyTower a devenit un punct de reper al orașului, remodelând orizontul noului cartier de afaceri din nordul Bucureștiului și stimulând dezvoltarea de noi proiecte în zona Floreasca-Aurel Vlaicu.

www.skytower.ro 

Despre Asociația OvidiuRo

Misiunea Asociației OvidiuRo este ca fiecare copil din comunități devaforizate să beneficieze de educație timpurie de calitate și să devină, astfel, un membru activ al societății românești.

OvidiuRo mobilizează resurse publice și private pentru a asigura educație preșcolară de calitate pentru copii, oferind materiale educaționale și formând profesorii pentru a valorifica aceste resurse.

Mai multe informații: https://www.ovid.ro

Pentru informații suplimentare:

PR & Marketing Coordinator, RPHI Romania

ramona.boca@rphinternational.com

Alexandru Anghel

PR Manager, GMP PR

alexandru.anghel@pr.gmp.ro