Casa Experimentelor – Romanian Science Center organizează în perioada 19 iunie – 08 septembrie 2017 Scoala de vară „Vreau să știu” pentru copii cu vârste între 6 și 16 ani. În cadrul acesteia, la fiecare modul copiii vor aprofunda diferite fenomene fizice prin joacă și experimentare directă și vor aplica ceea ce au aflat la construirea unui obiect pe care îl vor lua acasă.

Modulele se organizează de luni până vineri, între orele 12:00 – 14:00, doritorii putând alege ziua în care doresc să participe, fiecare modul fiind reluat zilnic în săptămâna dedicată:

19 – 23 iunie 2017 – Modulul „Optică și iluzii optice”

Vom oferi un tur ghidat în zona expozițională de optică și iluzii optice cu explicarea tuturor fenomenelor întâlnite, adaptate pentru fiecare vârstă. Vor viziona mai multe tipuri de iluzii optice pentru a înțelege modul lor de construire. La final, participanții vor construi în camera de workshop câte un caleidoscop pe care îl vor lua acasă.

Vârsta recomandată: între 6 – 14 ani

26 – 30 iunie 2017 – Modulul ”Acustică – Unde – Fluide”

Participanții vor parcurge în cadrul unui tur ghidat exponatele din zona de Acustică, Unde și Fluide descoperind fiecare fenomen în parte. Copiii vor vedea sunetul și undele pe care le folosește în călătoria sa, vor descoperi misterul insulelor create pe apele curgătoare. La final vor construi un ”telefon” pe care îl vor lua acasă.

Vârsta recomandată: între 9 – 14 ani

03 – 07 iulie 2017 – Modulul „Electricitate – Plasmă – Magnetism”

Cele mai spectaculoase exponate din Casa Experimentelor vor putea fi înțelese mai bine cu ajutorul ghidului nostru care ii va însoți pe copii în cușca bobinei Tesla unde vor afla modul ei de funcționare. Pentru toate exponatele din domeniile electricitate, plasmă și magnetism vor fi detaliate și înțelese fenomenele care stau la baza funcționării lor. La final, participanții vor construi un electromagnet pe care îl vor lua acasă.

Vârsta recomandată: între 9 – 16 ani

10 – 14 iulie 2017 – Modulul „Mecanică și Matematică”

Vom oferi un tur ghidat în zona expozițională de mecanică și matematică cu explicarea tuturor fenomenelor întâlnite, adaptate pentru fiecare vârstă. Vor examina de aproape scripeți și angrenaje atât de utile în transmiterea mișcării. La final, participanții vor construi o ”mașină” care să exemplifice fenomenele descoperite, pe care o vor lua acasă.

Vârsta recomandată: între 11 și 14 ani

17 – 21 iulie 2017 – Modulul ”Optică și iluzii optice”

24 – 28 iulie 2017 – Modulul ”Acustică – Unde – Fluide”

31 iulie – 04 august 2017 – Modulul ”Electricitate – Plasmă – Magnetism”

07 – 11 august 2017 – Modulul ”Mecanică și Matematică”

14 – 18 august 2017 – Modulul ”Optică și iluzii optice”

21 – 25 august 2017 – Modulul ”Acustică – Unde – Fluide”

28 august – 01 septembrie 2017 – Modulul ”Electricitate – Plasmă – Magnetism”–

04 – 08 septembrie 2017 - Modulul ”Mecanică și Matematică”

Pentru mai multe detalii despre taxa de participare și metoda prin care vă puteți înscrie, trimiteți mail la office@casaexperimentelor.ro sau intrați pe site.

Copiii pot participa neînsoțiți de adult la activitățile din Școala de Vară.