Programul educațional WiSTEM²D, lansat pe plan internațional de Johnson & Johnson în 2015, are ca scop cultivarea încrederii în sine și a interesului elevilor din clasele gimnaziale și liceale pentru domeniile și carierele STEM²D.

 

În calitate de partener strategic, Junior Achievement, împreună cu o rețea de cadre didactice și angajații din diviziile de  produse farmaceutice, dispozitive medicale și produse pentru consumatori ale Johnson & Johnson în România, va organiza sesiuni de învățare inovatoare bazate pe atenție, explorare, reflecție și elemente practice, pentru a-i inspira pe elevi să se orienteze spre domenii precum Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică, Manufactură și Design.

 

Un element cheie al programului WiSTEM²D vizează implicarea fetelor în ateliere practice dedicate exclusiv acestora, încurajând, în același timp, viitoarele absolvente de liceu să urmeze o carieră în domeniile STEM²D, care sunt în general acceptate ca fiind preferate de băieți.

 

„La Johnson & Johnson, încă de la fondarea companiei, de acum mai bine de 130 de ani avem o tradiţie în direcţia susținerii femeilor în carieră și le punem la dispoziție toate instrumentele, resursele și oportunitățile necesare pentru a atinge succesul profesional. În prezent, suntem mai dedicaţi decât oricând acestui demers. Întotdeauna am recunoscut că femeile au un rol mai mare decât acela de a avea grijă de cei din jurul lor şi de a fi mame. Ele sunt și oameni de știință, tehnologi, inovatori, mentori sau oameni de afaceri. Sunt lideri ai comunității și elementul esențial al procesului de menţinere şi dezvoltare a sănătății tuturorîn deceniile ce vin. La nivel global, ne dorim să obținem o reprezentare de 50% a femeilor în domeniile STEM2D din cadrul unităților operaționale ale Johnson & Johnson.", a declarat Christian Rodseth, Managing Director Janssen Compania Farmaceutică a Johnson & Johnson în România.

 

Pe 13 aprilie, la București, 70 de eleve din școlile participante în cadrul programului vor lua parte la workshop-ul  „Ziua inovaţiei”, axat pe dezvoltarea abilităților lor creative, de comunicare și de discurs public prin munca în echipă și sub îndrumarea voluntarilor din diviziile de  produse farmaceutice, dispozitive medicale și produse pentru consumatori ale Johnson & Johnson în România.

 

WiSTEM²D se desfășoară în școli gimnaziale și licee din Apahida, Brașov, București, Buftea, Chitila, Cluj-Napoca, Constanța, Mogoșoaia, Oradea, Otopeni, Tulcea și Voluntari. Programul a fost dezvoltat în contextul în care experții în resurse umane indică faptul că aproape toate profilurile de locuri de muncă care vor avea cea mai rapidă creștere în următorul deceniu vor necesita cunoştinţe în domeniile STEM. Interacțiunea cu profesioniștii STEM²D le va permite tinerilor să se familiarizeze mai mult cu nivelul de educație, responsabilitățile și abilitățile necesare pentru viitoarele locuri de muncă.

 

*****

Despre Johnson & Johnson

La Johnson & Johnson suntem uniți și inspirați de grija pentru fiecare persoană în parte. Obiectivele noastre principale sunt cercetarea și știința- aducem idei, produse și servicii inovatoare care să susțină progresul în sănătate și bunăstarea oamenilor. Aproximativ 130.800 de angajați din cele peste 250 de sedii ale Johnson & Johnson lucrează alături de parteneri din domeniul sănătății în interesul a peste 1 miliard de oameni în fiecare zi, în întreaga lume. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm vizitaţi: https://www.jnj.com/ .

 

Despre WiSTEM2D

Dezvoltat de Johnson & Johnson și lansat pe plan internațional în 2015, în parteneriat strategic cu Centrului de Educație Științifică Smithsonian, Junior Achievement Worldwide și FHI360, WiSTEM2D vizează creșterea numărului de fete care aleg să urmeze cariere în domeniile STEM2D și încurajarea generațiilor viitoare de ingineri, cercetători și profesioniști de a-și asuma un angajament pe termen lung față de carierele din aceste domenii. Programul este deja în curs de desfășurare în țări precum Irlanda, Japonia, Marea Britanie, Africa de Sud, Singapore și Statele Unite.