Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis - coordonatorul platformei www.aerlive.ro, MaiMultVerde, Act for Tomorrow, Gala Societății Civile, Salvați Dunărea și Delta, Clujul Sustenabil, Food Waste Combat, UrbanizeHub,ViitorPlus, Fundatia Agentia ÎMPREUNĂ, Geeks For Democracy, Asociația Veganilor din România, Asociația Envision, WWF Romania, Romani CRISS, Asociația Parcul Natural Văcărești, Societatea Ornitologică Română, Observatorul Român de Sănătate, Fondul Român de Dezvoltare Socială, Asociația Momentum, Asociația P.A.V.E.L., Asociația Da’DeCe, De Basm. Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți din România, Centrul Român de Politici Europene, Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR), Asociația SOS Infertilitatea, Asociația Română a Carbonului, Asociația HaicuBicla, Asociația StartEvo, Societatea Academică din România și Grupul de inițiativă civică #REZISTENȚA, alături de Ambasada Sustenabilității în România, - inițiatorul campaniei Aerul nu are culoare politică” - , solicită planuri concrete pentru combaterea poluării aerului.

Mesajul acestora a ajuns la Administrația Prezidențială, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Garda Națională de Mediu, Primăria Generală a Municipiului București, primăriile de sector și la toate partidele politice parlamentare și candidații anunțați până acum în cursa pentru funcția de primar al Bucureștiului.

„Recentele măsurători oficiale (calitateaer.ro) și independente (aerlive.ro și airly.eu) privind calitatea aerului din București confirmă agravarea până la cote alarmante a situației privind poluarea aerului din marile orașe, până la valori ce pun în pericol sănătatea și viața cetățenilor, în special a copiilor”, declară Dragoș Tuță Mihaylov,  președintele Ambasadei Sustenabilității în România.

Atât în calitate de cetățeni direct afectați de poluarea aerului, cât și de promotori ai obiectivelor de dezvoltare sustenabilă, „solicităm întregului mediu politic din România să conștientizeze dimensiunea dezastrului ecologic, social și economic generat de poluarea aerului și, în loc să caute vinovații în tabăra politică adversă, să vină cu soluții concrete și sustenabile de îmbunătățire a calității aerului, pentru noi și generațiile viitoare”, completează Tuță.

Reprezentanții celor 31 de ONG-uri și ai Ambasadei Sustenabilității în România consideră că adevărata luptă politică a anului 2020 nu se va da în replici usturătoare, ci în cele mai eficiente planuri de modernizare a orașelor României prin măsuri ce țin de dezvoltarea infrastructurii de monitorizare a calității aerului, implicarea cetățenilor, societății civile, mediului privat și academic în procesul de elaborare a politicilor publice, reducerea traficului rutier poluant și tranziția prin politici publice și infrastructură specifică la mobilitate urbană bazată pe transport în comun și mijloace de locomoție nemotorizate, protejarea și creșterea suprafeței spațiilor verzi, a centurilor verzi ale orașelor, reglementarea sectorului construcțiilor pentru limitarea emisiilor de praf, tranziția către un sistem energetic cât mai puțin poluant la nivelul orașelor, managementul deșeurilor: gropi de gunoi, incineratoare, infrastructură de colectare și lista poate continua.

 Identificarea și implementarea soluțiilor de monitorizare și îmbunătățire a calității aerului din marile orașe, vor contribui la sănătatea și bunăstarea românilor (Obiectivul 3 de Dezvoltare Sustenabilă) la asigurarea de energie curată și accesibilă (Obiectivul 7), la dezvoltarea de orașe și comunități sustenabile (Obiectivul 11) și la adoptarea de măsuri privind combaterea și adaptarea la schimbările climatice (Obiectivul 13). Acest lucru poate fi realizat doar printr-un parteneriat pentru atingerea obiectivelor, motiv pentru care a și fost lansat acest apel către autorităților publice locale din București și marile orașe, autorităților centrale cu responsabilități legate de calitatea aerului, protecția mediului și sănătatea publică, partidelor politice parlamentare, viitorilor candidați la funcții din cadrul Primăriei Generale a Municipiului București, primăriilor de sector și primăriilor marilor orașe din România, de a transmite public planurile de măsuri pe care le au în vedere pe termen scurt, mediu și lung.

Situația este cu atât mai gravă cu cât problema calității aerului nu este o noutate, ci se perpetuează de 15 ani, aceasta fiind semnalată autorităților de la București încă din 2005, anul semnării Tratatului de aderare la Uniunea Europeană”, mai spune Dragoș Tuță Mihaylov.

De menționat faptul că orice ONG este invitat (și binevenit) să se alăture acțiunii Aerul nu are culoare politică, indiferent de domeniul în care activează.

Context

2009 – Comisia Europeană atenționează România în privința riscului de a rata țintele asumate

2010 – România nu reușește să atingă valorile-limită stabilite în legislația UE privind calitatea aerului (Directiva 2008/50/CE)

2014 (septembrie) – aviz motivat suplimentar adresat României de Comisia Europeană

2015 – România adoptă Agenda 2030 pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Sustenabilă

2016 – în București (după depășiri persistente ale valorilor-limită zilnice încă de la momentul în care dreptul Uniunii a devenit aplicabil României) se înregistrează depășiri timp de 38 de zile

2018 (17 mai) – Comisia Europeană trimite România în fața Curții de Justiție a UE pentru nerespectarea valorilor-limită convenite pentru calitatea aerului și pentru neadoptarea măsurilor corespunzătoare pentru a scurta cât mai mult posibil perioadele de depășire a acestor valori

2018 (29 oct) – Ministerul Mediului primește de la Curtea de Justiție a UE decizia de începere a procesului împotriva țării noastre pentru nerespectarea calității aerului în București (și avertismente pentru Iași și Brașov)

2019 – în urma apariției stațiilor independente de măsurare a calității aerului se constată dimensiunea reală a problemei, fapt ce generează un val de apeluri la autorități, din partea cetățenilor și organizațiilor neguvernamentale, de a planifica și implementa măsurile necesare.

Ambasada Sustenabilității în România, împreună cu cele 31 ONG-uri semnatare, asigură autoritățile publice și clasei politice care se va implica în rezolvarea problemelor calității aerului din țara noastră că le va acorda tot sprijinul în îndeplinirea obiectivelor.

 

Ambasada Sustenabilității în România (ASR) este o inițiativă independentă cu scop nelucrativ, ce promovează sustenabilitatea și dezvoltarea de competențe, programe și parteneriate specifice între entități din mediul de afaceri, societatea civilă și sectorul public din România, pentru alinierea la Agenda 2030 și atingerea obiectivelor de dezvoltare sustenabilă.

ambasadasustenabilitatii.ro
FB.com/AmbasadaSustenabilitatiiInRomania