ONG-urile de mediu iau pozitie fata de recentele declaratii publice ale unor demnitari si autoritati fata de proiectul minier Rosia Montana.
70 de organizatii neguvernamentale preocupate de protectia mediului au adoptat o declaratie comuna prin care critica includerea in programul de guvernare a controversatului proiect minier Rosia Montana si recentele luari publice de pozitie ale mai multor inalti demnitari pe aceasta tema.
Declaratia ONG-urilor vizeaza in principal:
- Mentionarea in Programul de Guvernare a unei asa-zise "reevaluari" a proiectului;
- Recentele declaratii publice ale Presedintelui Romaniei, Traian Basescu, cu privire la discutarea si luarea unei decizii in C.S.A.T. pe tema acestui proiect;
- Recentele declaratii publice ale Ministrului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Adriean Videanu, prin care exprima opinii net favorabile proiectului;
- Recentele declaratii publice ale Ministrului Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, potrivit carora va aproba proiectul minier Rosia Montana daca va fi perfect convins ca "nu va provoca poluari" si cele privind constituirea unei comisii speciale pentru respectivul proiect;
- Recentele declaratii privind posibilitatea acordarii unor garantii de stat de 1 miliard de USD pentru proiectul minier Rosia Montana;
"Aceste acte si declaratii nu sunt doar neavenite, ci multe si de-a dreptul suspecte sau chiar ignorand vadit dispozitiile legii si deciziile justitiei", declara ONG-urile semnatare. "Ele ridica mari semne de intrebare mai ales pentru faptul ca sunt facute de persoane cu inalte functii publice, in exercitarea acestora, si nu doar ca politicieni, in vreun context electoral sau privat, pentru care se pot gasi eventual circumstante atenuante sau invoca libertatea de opinie."
ONG-urile semnatare sunt ingrijorate de aceste evolutii deoarece considera proiectul minier Rosia Montana ca avand un impact negativ de mediu peste limitele admisibile, fapt ce va fi in final dovedit in mod indubitabil, daca se vor respecta procedurile legale de evaluare, si nu vor fi distorsionate prin continuarea si amplificarea unor manevre nelegale sau imorale.
"Gravele probleme certe si potentiale de mediu pe care le ridica proiectul minier Rosia Montana sunt suficiente pentru ca realizarea acestuia sa fie refuzata neechivoc si definitiv. Subliniem ca acest proiect este insa foarte criticabil si sub aspectul protectiei patrimoniului cultural national, a respectarii drepturilor omului, a intereselor economice ale statului roman si comunitatilor locale si a dezvoltarii durabile a Romaniei in general", se arata in comunicatul de presa remis de Clubul de Cicloturism "Napoca", Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, Clubul Ecologic Transilvania si Asociatia "Transilvania Verde".