Europa se încălzește de două ori mai rapid decât celelalte continente, așa că la nivelul UE au fost lansate 5 misiuni cu un obiectiv ambițios, foarte curajos, așa cum a fost și misiunea Apollo care a dus omul pe Lună, spune Corina Murafa, membru al Comitetului Economic și Social European.
Sute de oameni au mărșăluit sâmbătă pe străzile Iașului cerând oprirea defrișărilor care afectează ”centura verde” a orașului și militând energic pentru crearea Parcului Natural Codrii Iaşilor.
Reprezentanții celor 63 de ONG-uri care au semnat o scrisoare deschisă cerând protejarea apelor împotriva deșeurilor s-au întâlnit miercuri cu ministrul Mediului. ”A spus că trebuie date amenzi și părea destul de hotărât. Dar de la a spune și până la a face e o cale foarte lungă”.
Curtea de Apel Cluj a decis, luni, 10 aprilie, să respingă excepțiile ministerelor care ar fi blocat procesul și a dispus, astfel, începerea judecății pe fond.
Asociația Montană Carpați lansează, în perioada februarie - octombrie 2023, proiectul "Plasticul apă nu se face", parte din programul "Cu apele curate", implementat cu sprijinul Lidl România.
Echipa “Let’s Do It, Romania!” ii invita pe toti cei care dispun de GPS, masina sau bicicleta, timp liber sa se alature campaniei de cartare a deseurilor din judetul Arges in weekend-ul 24-25 aprilie.
Elevii Liceului Teoretic Grigore Moisil din Bucuresti vor igieniza imprejurimile Lacului Morii si vor planta copaci in zona dintre lac si Parcul Crangasi sambata, pe 17 aprilie.
Treisprezece ONG-uri au contestat avizul de mediu pentru proiectul Deva Gold, care presupune reluarea extractiei de aur si argint de la Certej, judetul Hunedoara.
Concursul national pe teme eco-civice “Scoala lui Andrei” continua si in anul 2010 cu a doua editie pentru formarea unei generatii responsabile. Competitia se adreseaza profesorilor si elevilor din clasele I-VIII si isi propune educarea copiilor in spiritul respectului fata de mediu.
Asociatia Green Revolution lanseaza astazi un nou proiect, care are ca scop recunoasterea publica a eforturilor depuse de companii in domeniul mediului. Proiectul consta intr-un chestionar realizat cu ajutorul unor experti independenti.
Sambata, 10 aprilie, s-au deschis cele doua centre ale programului bike-sharing “La Pedale” in Parcul Herastrau si Parcul Kiseleff. Initiativa acestui program apartine Asociatiei Green Revolution si Primariei Sectorului1, cu sprijinul Administratiei Lacuri Parcuri si Agrement.
437 de tone de deseuri de echipamente electrice si electrocasnice (DEEE) au fost colectate in intreaga tara in timpul primei editii a Campaniei "Marea Debarasare" desfasurate sambata si duminica, a anuntat, miercuri,31 martie, Ministerul Mediului.