Animal Society, în parteneriat cu Four Paws International și cu sprijinul Primăriei Eforie Sud, va desfășura și în anul 2021 o campanie de sterilizare gratuită în stațiune, pentru a sprijini comunitatea locală în gestionarea umană a suprapopulației de câini și pisic de rasă comună.

”Ne bucurăm că tot mai multe dintre autoritățile din regiunea de sud-est a țării au decis asupra unui plan de măsuri uman și sustenabil în gestionarea situașiei câinilor și pisicilor de rasă comună. Au înțeles că sterilizarea este singura modalitate prin care putem ține sub control această situație, într-un mod eficient și empatic. Totodată, observăm că numărul de cetățeni interesați și implicați în bunăstarea animalelor este în continuă creștere. Cei care au și promovează un comportament responsabil sunt din ce în ce mai mulți și asta ne dă încredere în viitor și ne motivează și mai mult activitatea.”  – Anca Tomescu, Președinte, Animal Society

Campania se adresează doar câinilor și pisicilor de rasă comună din Eforie și se desfășoară în perioada 07-17 septembrie 2021.

Cei interesați sunt rugați să se programeze, printr-un apel la numărul de telefon 0754 800 630, începând cu data de 07 septembrie.

Sterilizarea în masă reprezintă singura abordare responsabilă, umană și sustenabilă a problemei înmulțirii necontrolate și a suprapopulației câinilor și pisicilor de rasă comună.

De asemenea, conform legii nr. 258/26.09.2013, sterilizarea câinilor de rasă comună este obligatorie, iar nerespectarea prevederilor legale se poate amenda cu sume cuprinse între 5 000 și 10 000 Lei.