Agent Green a publicat in urma cu o saptamana prima editie a ghidului ”Green my light” pentru consumatori privind politicile celor mai mari 23 de lanturi de magazine fata de reciclarea becurilor economice uzate si eliminarea de la comercializare a becurilor incandescente mai puternice de 65W. Tot atunci voluntari ai Agent Green au inmanat direct unor reprezentanti din conducerea IKEA chestionarul privind aceste politici, iar raspunsurile oficiale au fost oferite organizatiei la sfarsitul saptamanii trecute prin email.
”Suntem multumiti de raspunsurile IKEA, mai ales daca ne indreptam atentia asupra deciziei companiei de eliminarea de la comercializare a tuturor becurilor incandescente inainte de august 2010 si a celor incandescente mai puternice de 65W de la 1 ianuarie 2010. Acesta este un exemplu de responsabilitate in cazul schimbarilor climatice care depaseste chiar si planurile Guvernului si ale Comisiei Europene”, a spus Gabriel Paun, coordonator Agent Green.
Organizatia Agent Green mai face o “strigare” prin care cere magazinelor Auchan, Carrefour, G’Market, Kaufland, Mega Image, Mr Bricolage, Plus, Selgros, Spar, Dedeman, KIKA si Atas “sa garanteze ca pun pe piata becuri care se recicleaza si sa isi asume responsabilitatea de a elimina de la comercialziare a becurilor incandescente mai puternice de 65W incepand cu 1 ianuarie 2010”.