Pe 14 octombrie, de Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice românii au ocazia să se dovedească responsabili și performanți la reciclarea acestui tip de deșeuri, la nivel international. 

Asociația RoRec și Patrula de Reciclare sunt, din nou, parteneri la informarea și mobilizarea comunităților la colectarea DEEE. Participăm pentru al treilea an, consecutiv, la inițiativa WEEE Forum, alături de 100 de organizații din 50 de țări din întreaga lume.

Organizațiile care participă la Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice (IEWD 2020) sub egida WEEE Forum, își propun să ajute consumatorii să știe mai multe despre deșeurile electrice și modurile corecte de a le elimina.
 
32 de acțiuni în țară și activități de educare, cu Patrula de Reciclare

Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice ne reamintește să arătăm o și mai mare atenție față de mediul înconjurător. În fiecare an, consumăm aproape dublu față de resursele pe care pământul le poate regenera. Este clar că nu putem continua în acest ritm. Prin orice gest care contribuie la reciclare și la protejarea mediului ne ajutăm, de fapt, pe noi înșine. Asociația RoRec a fost printre primii coechipieri ai WEEE Forum la crearea acestei initiative. Am participat la fiecare ediție, până acum, iar anul acesta organizăm numeroase acțiuni de informare, conștientizare și educare spune Andreea Idriceanu Calev, managerul de comunicare al Asociației RoRec.

Alături de autoritățile locale și de partenerii locali, Asociația RoRec organizează și acțiuni de colectare a aparatelor electrice vechi sau defecte în 32 de localități din România. Fiecare campanie se va încheia cu o tombolă cu premii. Cantitățile de deșeuri electrice adunate vor contribui la rezultatele României în cadrul acestei mișcări globale.
 
Asociația RoRec a creat un sistem eficient de colectare a deșeurilor electrice - o rețea extinsă de puncte de colectare a aparatelor mici, bateriilor și becurilor și un serviciu gratuit de preluare a obiectelor mari de la domiciliu sau sediu de firmă – TelVerde 0800 444 800.

Eforturilor de conștientizare li se vor alătura profesorii înscriși în platforma națională de educație de mediu Patrula de Reciclare, derulat de Asociația Volens cu sprijinul Asociației RoRec. Pe 14 octombrie, dascăli din grădinițe, școli și licee din toată țara vor organiza, pentru elevii lor, activități educative, jocuri, prezentări, ateliere pe tema reciclării deșeurilor electrice.

La fiecare ediție a IEWD, inițiativele cadrelor didactice și ale elevilor din Patrula de Reciclare au fost remarcate de către membrii WEEE Forum. Școlile din program sunt nuclee puternice de informare, care generează schimbări benefice de comportament în rândul membrilor comunităților lor. Cei 120.000 de copii și tineri care au fost membri, pe parcursul anilor, reprezintă tot atâtea familii care colectează selectiv deșeurile electrice, în mod permanentspune Ada Lungu, Președintele Asociației Volens. 

Aflați, în acest scurt video, ce spun copiii din întreaga lume cu ocazia Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice.
 
Deșeurile electrice, o problemă acută de mediu a cărei rezolvare depinde de noi
 
Deșeurile electrice reprezintă o problemă acută de mediu, cu mai multe aspecte:
 
Cantități ce cresc exponential
În primul rând, este vorba de fluxul de deșeuri cu cea mai rapidă rată de creștere din lume. Altfel spus, cu fiecare an ce trece ne înconjurăm de „munți” din ce în ce mai mari de aparate electrice aruncate. Raportul global referitor la deșeurile electrice prevede că în 2030, cantitatea acestor deșeuri va echivala cu 7.390 de Turnuri Eiffel.
 
Sursă majoră de poluare
În al doilea rând, aparatele electrice care ajung în gropile de gunoi în loc să fie reciclate poluează apa, aerul și solul timp de zeci de ani. Concentrații periculoase de substanțe nocive, ca dioxinele clorurate, pot fi găsite inclusiv în ouăle găinilor din gospodăriile aflate în apropierea DEEE aruncate în natură.
 
Mină urbană pentru recuperarea materiilor prime
Din deșeurile electrice, prin reciclare, pot fi recuperate peste 65 de elemente din tabelul periodic – metale și alte substanțe. Reciclarea acestor aparate salvează cantități importante de resurse naturale și reduce emisiile de dioxid de carbon.

Virginijus Sinkevičius, Comisarul european pentru mediu, și-a exprimat sprijinul pentru acest eveniment: „În Planul de acțiune al Comisiei Europene privind economia circulară prioritatea este prevenirea generării de deșeuri. Încercăm să reducem cantitatea de deșeuri produse și, atunci când nu putem, să găsim modurile potrivite de a le transforma în resurse utile. Pentru ca acest plan benefic să aibă succes, avem nevoie ca cetățenii să știe cum pot contribui la menținerea echilibrului dintre noi și mediul înconjurător. De aceea, Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice este atât de importantă și relevantă.”
 
Orice persoană care dorește să se debaraseze corect și legal de aparatele electrice are posibilitatea să o facă, fără cheltuială și fără efort, prin infrastructura și serviciile puse la dispoziție de Asociația RoRec și partenerii locali – centrele de colectare, TelVerde 0800 444 800 și colecteaza.ro
 
Așadar, românii ar putea fi campioni la colectarea și reciclarea deșeurilor electrice. De Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice putem face încă un pas important în această direcție, fiind receptivi la mesajele copiilor și profesorilor voluntari din Patrula de Reciclare și participând la campaniile de colectare DEEE organizate de Asociația RoRec.
 
Detalii despre Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice:
https://weee-forum.org/iewd-about/
https://www.colecteaza.ro/serviciul-local-de-colectare/
https://www.patruladereciclare.ro