Fundația pentru Parteneriat explică ce proiecte de mediu și schimbări climatice pot fi depuse în cadrul Apelului #1 - Participare civică în zone insuficient deservite Active Citizens Fund România.

În cadrul programului Active Citizens Fund România, Apel #1 - Participare civică în zone insuficient deservite, se pot depune proiecte cu tematică ce vizează mediu și schimbările climatice. Cum se încadrează acest domeniu în obiectivul general al Apelului?

După cum enunță titlul Apelului, obiectivul este reprezentat de stimularea implicării civice în zone geografice și către grupuri țintă insuficient deservite. Implicarea cetățenilor, în rezolvarea diferitelor probleme de mediu, pe diferite nivele, este extrem de importantă deoarece tematica protecției mediului și a schimbărilor climatice este insuficient abordată în cadrul discursului și agendei publice. În general există o tendință la nivelul factorilor de decizie de a neglija această temă. Se observă că acest interes redus se manifestă mai pregnant în zonele geografice insuficient deservite, unde se află mai jos pe lista de priorități. Pe de altă parte, la nivelul Uniunii Europene există o preocupare în creștere pentru protecția mediului, riscuri pentru climă, sănătate umană și biodiversitate. UE și-a asumat ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon. În acest context, la nivel național avem nevoie de politici adaptate dar și de cetățeni care conștientizează importanța tematicii și încep să acționeze în consecință. Astfel, se dorește ca prin proiectele depuse în cadrul acestui Apel, organizațiile neguvernamentale să reușească implicarea unui număr considerabil de cetățeni în așa fel încât aceștia să devină mai responsabili față de mediu. Zonele geografice dar și grupurile insuficient deservite au nevoie de sprijinul organizațiilor în ameliorarea unor probleme de mediu ei fiind în multe cazuri și mai expuși la efectele activităților distructive în ceea ce privește mediul.

Ce tipuri de proiecte pot fi depuse din domeniul mediului în cadrul acestui Apel?

Tipurile de proiecte care pot fi depuse în cadrul acestui Apel pot fi foarte diverse. Proiectele ar trebui să vină cu măsuri și activități care vizează creșterea sprijinului public pentru protecția mediului și pentru combaterea schimbărilor climatice. De asemenea, se urmărește stimularea și facilitarea implicării cetățenilor în procesul de luare a deciziilor publice pe această temă. De exemplu, se constată că în comuna X, colectarea selectivă a deșeurilor este deficitară și se dorește ca aceasta să funcționeze în mod corespunzător reducând cantitatea deșeurilor care ajunge pe rampa de gunoi. Într-un astfel de demers va fi necesară identificarea factorilor interesați care pot influența acest proces, instituțiile abilitate cu care se poate colabora sau lucra în parteneriat și activitățile relevante în vederea obținerii unor rezultate concrete.

După cum se menționează în Ghidul solicitanților, educația ecologică este un tip de activitate care poate fi inclusă în proiecte. Cum ar trebui abordată această activitate?

Educația ecologică este o metodă prin care se dorește sensibilizarea și pregătirea mai multor generații în spiritul conservării și protejării mediului. Prin urmare, se așteaptă ca aceste tipuri de activități să nu fie generale ci să se concentreze pe diferite activități practice care pot să aducă schimbări pe termen lung. Proiectele care propun doar câteva activități punctuale de educație ecologică fără legături între ele și fără un scop anume vor avea șanse mici de succes. Aceste activități ar trebui să fie cât mai interactive și să abordeze teme care sunt relevante pentru localitatea din care fac parte beneficiarii proiectului.

La ce ar trebui să fie atente organizațiile care vor să depună un proiect în acest domeniu?

În cadrul programului Active Citizens Fund România și în consecință și în cadrul acestui Apel, proiectele legate de protecția mediului și de combatere/adaptare la schimbările climatice vor fi sprijinite doar ca parte a măsurilor de promovare a participării civice, de advocacy, a inovării sociale și a cetățeniei active. Implicarea activă a cetățenilor în îndeplinirea obiectivelor proiectului este esența acestor proiecte. Implicarea cetățenilor trebuie să fie prezentă pe tot parcursul proiectului și se va evita implicarea exclusivă doar în niște activități punctuale. Astfel, vor putea fi sprijinite mult mai eficient comunitățile în ceea ce privește creșterea nivelului de cunoștințe în vederea apărării dreptului lor la un mediu sănătos,  și pentru a-i determina să aibă un comportament care să ducă la reducerea amprentei ecologice. De asemenea, în funcție de grupul țintă ales este de dorit să fie folosită metoda cea mai eficientă de implicare și comunicare.

 

Pentru mai multe informații despre Apelul #1, vizitați www.activecitizensfund.ro/apel-1.

Persoană de contact pentru mai multe detalii: Csilla Dániel, Fundația pentru Parteneriat, telefon: 0266.310.678, email: apel1.mediu@repf.ro.