Ashoka și EIT Climate KIC CEE, în colaborare cu Centre for Systems Solutions și 4CF Strategic Foresight, lansează Community Lab, un program pentru inovatori sociali în domeniul climei din Centrul și Estul Europei.

Evenimentul de lansare va avea loc online, pe data de 1 octombrie, între orele 10:30 – 13:30 – ora locală –  și va aduce împreună inovatori sociali, startup-uri și organizații din regiune pentru o serie de sesiuni inspiraționale despre construirea încrederii și colaborării pentru binele planetei.

Harta Inovatorilor Sociali în domeniul Climei, lansată la începutul anului, a reprezentat primul pas al unui plan mai amplu de construire a unei comunități de agenți ai schimbării în domeniul schimbării climatice. Community Lab reprezintă următorul pas spre a împărtăși, dezbate și colabora pentru construirea unui viitor pentru o planetă sănătoasă pe care ni-l imaginăm cu toții. Community Lab oferă de asemenea oportunități financiare inițiale (seed granting) de peste 20.000 EUR pentru colaborări transfrontaliere care vor fi incubate de către participanți.

În lunile următoare Community Lab va fi gazda a câteva ateliere virtuale tematice și a unor experiențe de învățare axate pe creșterea încrederii în domeniul acțiunii pentru climă, sistemele de alimentare durabile, eficiență energetică și noi modele pentru o dezvoltare/reindustrializare sustenabilă.

Pentru a vă alătura programului Community Lab și pentru a urmări toate evenimentele și activitățile ce urmează, înscrieți-vă aici. Pentru a participa la evenimentul de lansare al Community Lab ce va avea loc pe 1 Octombrie, găsiți aici link-ul de înscriere.