Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (A.R.B.D.D.) a participat, in luna ianuarie 2010, la Intalnirea Grupului de Lucru Turism din cadrul proiectului DANUBEPARKS Danube River Network of Protected Areas – Development and Implementation of Transnational Strategies for the Conservation of the Natural Heritage at the Danube River, Reteaua de Arii Protejate Dunarene – Dezvoltarea si Implementarea de Strategii Transnationale pentru Conservarea Patrimoniului Natural al Dunarii.
Proiectul DANUBEPARKS- Reteaua de Arii Protejate Dunarene – Dezvoltarea si Implementarea de Strategii Transnationale pentru Conservarea Patrimoniului Natural al Dunarii se implementeaza in perioada 1.03.2009 – 29.02.2012.
Pe baza parteneriatelor existente intre Ariile Protejate din lungul Dunarii si urmare apelului lansat prin „Declaratia de la Tulcea” din aprilie 2007 s-a infiintat „Reteaua de Arii Protejate a Fluviului Dunarea” ca baza pentru dezvoltarea de masuri transnationale.
Aplicantul si partenerul lider este Nationalpark Donau-Auen GmbH, din Austria. ARBDD este singurul partener din Romania alaturi de alti parteneri din: Slovacia, Bulgaria, Ungaria, Croatia, Serbia, Germania.
In cadrul proiectului se vor elabora strategii comune, cerinte comune de management si monitoring si planuri de actiuni transnationale de conservare pentru „specii umbrela”, precum si activitati de marketing pentru turismul naturii. Se vor realiza proiecte pilot transfrontaliere si vor fi initiate proiecte de continuare a acestora. Conform abordarii trans-sectoriale in administrarea schimbului cultural in cadrul ariilor protejate, Festivalurile Natura Dunarii, expozitiile si media vor invita o gama larga de public sa se alature proiectului.
Implementarea tuturor activitatilor din pachetele de lucru ale proiectului se bazeaza pe cooperarea stiintifica si operationala in grupurile de lucru existente ale caror intalniri asigura cooperarea activa si armonizarea tuturor activitatilor.
Proiectul a obtinut finantare in cadrul Programului de Cooperare Transnationala Europa de Sud-Est (SEE), bugetul total al Proiectului fiind de 2.720.950 euro. Bugetul total pentru ARBDD este de 662.500 euro, din care contributia ERDF pentru ARBDD este de 563.125 euro, contributia proprie a ARBDD fiind de 13.250 euro.
Relatii suplimentare se gasesc pe pagina web a proiectului .