De Ziua Internațională a Educației pentru Mediu, sărbătorită astăzi, 26 ianuarie, Consiliul Național al Elevilor și Asociația Act for Tomorrow fac apel către instituțiile publice de la nivel național pentru ca educația pentru sustenabilitate să devină prioritate națională.
Pentru a marca această zi, Asociația Act for Tomorrow, Consiliul Național al Elevilor, cu sprijinul GreenPoint Management, organizează astăzi un EcoTraining online dedicat elevilor și cadrelor didactice din întreaga țară. De la anunțarea evenimentului, în doar 5 zile, peste 3.000 de elevi si profesori și-au exprimat intentia de a participa la eveniment. Este o mobilizare impresionantă care demonstrează încă o dată interesul care există la nivelul comunității de elevi și profesori pentru programe de educație ecologică.
În ultimul raport „Global Risks Report 2021”, privind riscurile majore cu care ne vom confrunta la nivel global, Forumul Economic Mondial (WEF) atrage atenția asupra pericolelor produse de schimbările climatice, ce domină topul preocupărilor din perspectiva impactului si a probabilității de a se produce în urmatorii 10 ani. Eșecul de a combate schimbările climatice este riscul cu cel mai mare impact și al doilea cel mai probabil pe termen lung, indentificat de experții WEF, iar fenomenele meteo extreme, daunele provocate de om asupra mediului și pierderea biodiversității se numără printre riscurile cu cea mai mare probabilitate din următorii zece ani. Mai mult, conform specialiștilor WEF, tinerii de astăzi se confruntă deja cu efectele dezastruoase ale unor sisteme de învățământ învechite și ale crizei climatice în plină desfășurare.
În acest context o măsură fundamentală pentru combaterea schimbărilor climatice, este introducerea în școlile din România a educației pentru sustenabilitate. Astfel, considerăm necesară constituirea unui grup de lucru interministerial, între Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor și Ministerului Tineretului și Sporturilor, în cadrul căruia să fie invitați toți actorii relevanți din sistemul public (reprezentanți ai instituțiilor naționale, profesori și elevi), din mediul privat și din societatea civilă (ONG-urile de mediu), care să identifice împreună cea mai bună opțiune pentru ca educația pentru sustenabilitate să fie introdusă în școlile din România.
România are nevoie urgentă de un Program de educație pentru sustenabilitate structurat, cu obiective clare, aplicat coerent și unitar la nivelul tuturor unităților de învățământ, accesibil tuturor elevilor, având conținut de actualitate. Trebuie menționat faptul că, deși există numeroase programe de educație realizate de ONG-urile de mediu, iar aspecte referitoare la ecologie se predau în unele materii școlare, la momentul actual nu există o abordare coerentă a acestei discipline care să structureze și să seteze obiective clare de învățare ale acestui domeniu în sistemul formal și nonformal de educație.
Promovarea educației pentru sustenabilitate în școlile din România a fost asumată ca o prioritate de către Consiliul Național al Elevilor în 2020, în urma consultărilor, prin intermediul unor ateliere de lucru online realizate de consiliile județene ale elevilor, cu sprijinul consiliilor școlare ale elevilor. Mai mult decât atât, complementar introducerii educației pentru sustenabilitate în sistemul formal de educație, elevii cer guvernanților și alte măsuri necesare pentru promovarea sustenabilității în școlile din România.
- implementarea Legii 194/2019 în toate unitățile de învățământ preuniversitar din România, pentru a asigura finanțarea necesară colectării selective în aceste unități;
- școli debirocratizare pe bune – toate documentele de studii, cererile de la secretariatul școlii, precum și actele administrative privind transparența decizională/ instituțională vor putea fi vizualizate online;
- utilizarea resurselor educaționale digitale, protejând, totodată, mediul înconjurător prin reducerea consumului de hârtie în școli.
La nivel internațional există numeroase modele de implementare a educației ecologice în școli. Fie că este vorba de module de educație de sustenabilitate de sine stătătoare, incluse în curriculă ca materii obligatorii, fie că este vorba de abordări interdisciplinare structurate, în care diferite materii existente deja în curricula obligatorie sunt studiate din perspectiva dezvoltării sustenabile.
Un exemplu de bună practică recent vine din Italia, țară care a introdus în programa școlară obligatorie tema schimbărilor climatice și a dezvoltării durabile, care este studiată în școlile publice, câte o oră pe săptămână, începând cu anul școlar 2020-2021. De asemenea, Noua Zeelandă, a introdus în 2020 schimbările climatice în curriculum, într-un sistem ce vizează elevii cu vârste între 11 și 15 ani, dar care nu va fi obligatoriu.Alte state precum Finlanda și Suedia au integrat educația pentru mediu și sustenabilitate în școlile publice încă de acum 4 decenii.
Educația ecologică a fost discutată la nivel internațional încă din anii 1970, cu organizații globale, precum UNESCO și UNEP, stabilind programe și îndrumări cu privire la modul de integrare a educației de mediu în programele educaționale. De atunci, educația de mediu a fost considerată o disciplină opțională în multe programe școlare tradiționale.
În ultimul deceniu, multe țări și-au sporit eforturile de a preda educația de mediu elevilor și de a instrui cadrele didactice. Aceste metode educaționale vizează, în general, să ofere elevilor instrumentele necesare pentru a lua decizii în cunoștință de cauză bazate pe cunoștințe științifice și experiență cu privire la problemele de mediu.
Printre principalele beneficii ale educației pentru mediu se numără:
- Încurajează conservarea resurselor naturale - Nivelurile mai ridicate de cunoștințe de mediu se corelează semnificativ cu un grad mai ridicat de comportament pro-mediu și conservare. Cu cât crește rata de conștientizare a problemelor de mediu în rândul populației, cu atât sunt mai mari șansele ca ei să colecteze selectiv, să caute să fie eficienți din punct de vedere energetic, să economisească apă etc.
- Contribuie la sustenabilitate - Educația pentru Mediu construiește cunoștințele și abilitățile necesare pentru a aborda probleme complexe de mediu, precum și pentru a lua măsuri pentru menținerea unui mediu înconjurător sănătos, unei economii productive și a unei comunități vibrante.
- Promovează un mediu școlar mai sănătos - Educația pentru Mediu le permite elevilor să preia inițiativa în crearea unor medii de învățare mai prietenoase cu natura și mai sănătoase, atât în interiorul, cât și în afara sălilor de clasă.
- Sprijină procesul decizional prin cunoștințe solide - Educația pentru Mediu asigură informarea bazată pe date științifice riguroase a cetățenilor, care vor fi pregătiți să ia decizii esențiale pentru a se asigura că întreaga lume dispune de resursele naturale de care depind economia și calitatea vieții noastre.