Grupul de reciclare Green Group și Fundația Principesa Margareta a României lansează un parteneriat prin care deșeurile colectate la stațiile inteligente de colectare Sigurec se pot transforma în donații pentru proiectul Generații Centrul Comunității. Proiectul reprezintă o rezolvare pentru două dintre problemele majore ale României în acest moment, și anume abandonul școlar și îmbătrânirea populației.
Astfel, cei care aduc la stațiile Sigurec Prime deșeuri PET, doze de aluminiu, ambalaje de sticlă, echipamente electrice și electronice, precum și deșeuri din hârtie și carton, au acum opțiunea de a dona contravaloarea acestor deșeuri pentru copiii și bătrânii din centrele Fundației. Doritorii găsesc punctele fixe de colectare Sigurec Prime în parcările marilor centre comerciale, marcate pe harta disponibilă aici.
Sigurec, de la expresia sigur reciclare, este o rețea națională de sisteme inteligente pentru colectare selectivă care le oferă oamenilor încredere că deșeurile lor reciclabile ajung unde trebuie, adică în fabricile de reciclare și nu în gropile de gunoi.
„Deșeurile sunt resurse valoroase. Aceasta este ideea din spatele proiectului de colectare Sigurec, ce demonstrează că deșeurile, care nu demult erau considerate simple gunoaie, capătă valoare atât prin garanția că toate materialele ajung direct în fabrici, unde sunt reciclate și reintroduse în economie, dar și pentru că ele pot fi transformate în donații care adresează probleme sociale presante”, a declarat Doinița Mihai, manager proiect Sigurec.
„Centrul Comunitar Generații este unul dintre programele Fundației care ne reprezintă cel mai bine valorile prin abordarea intergenerațională. Aceasta are la bază convingerea că fiecare persoană, indiferent de vârstă, reprezintă o resursă pentru comunitate, iar valorificarea potențialului tuturor membrilor comunității, interacțiunea și dialogul între generații sunt premisele esențiale pentru construirea unei comunități puternice. Ne bucurăm că am regăsit în Green Group un partener care să ne împărtășească acestă viziune și sperăm ca împreună să mobilizam cât mai mulți oameni să recicleze și astfel să facă un bine în comunitatea din care fac parte.” Mugurel Margarit Enescu, director executiv Fundaţia Principesa Margareta a României.
Centrul Comunitar Generații este un after-school social cu o abordare intergenerațională, ce aduce împreună persoane aparținând mai multor generații și creează cadrul în care vârstnicii și copiii socializează, învață lucruri noi, se ajută și se sprijină reciproc.
În 10 ani de activitate, proiectul Generații a ajutat peste 600 de copii de școală primară și gimnazială, proveniți din familii sărace, a implicat peste 200 de vârstnici și s-a extins la alte 14 organizaţii neguvernamentale care deţin un centru de zi de tip after-school, care au adoptat metoda intergenerațională.
DE CE GENERAȚII?
- copiii primesc ajutor la materiile unde întâmpină probleme, își fac temele la after-school și își îmbunătățesc rezultatele școlare
- prin socializare, vârstnicii evită singurătatea, depresia și izolarea și își găsesc utilitatea prin participarea la diferitele activități sau făcând voluntariat în beneficiul celor tineri.
- voluntarii dedică timp săptămânal în beneficiul celor mai puțin fericiți, câștigă experiență de viață și au ocazia să aplice cunoștințe dobândite în cadrul orelor de curs sau al experiențelor trăite.
***
Green Group este singurul parc industrial de reciclare a deșeurilor din România, ce cuprinde companiile GreenTech SA - reciclează deșeurile de mase plastice și produce bandă PET și r-PET din 100% material reciclat, GreenFiber International SA - produce fibră sintetică poliesterică, GreenWEEE International SA - tratează și reciclează deșeurile electrice și electronice, GreenLamp Reciclare SA – tratează și reciclează deșeurile de echipamente de iluminat uzate, GreenGlass Recycling – cea mai mare fabrică de reciclare a sticlei din Europa de Sud Est, precum și Total Waste Management, furnizor integrat de servicii de management al deșeurilor.
SIGUREC, de la expresia sigur reciclat este un proiect inovator de colectare selectivă al Green Group, care s-a dezvoltat în etape, începând din 2012. În prezent, rețeaua SIGUREC include peste 200 de puncte fixe și mobile de colectare în 36 de județe din România. Soluțiile SIGUREC, adaptate nevoilor diferite ale localităților din România și nu numai, oferă transparenţă şi trasabilitate digitală pentru deşeurile colectate, cât și recompense pe loc pentru utilizatori sau posibilitatea susținerii unor cauze sociale. Totodată, cei care descarcă aplicația Sigurec (iOS și Android), își pot calcula reducerea emisiilor de carbon prin reciclare și se pot înscrie la concursuri cu premii verzi.
Fundaţia Principesa Margareta a României a fost înfiinţată în 1990 de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române împreună cu tatăl său, Regele Mihai I. De-a lungul celor 28 de ani de activitate, Fundația a dezvoltat numeroase proiecte durabile în domeniul educației, dezvoltării comunității, societății civile, sănătății și culturii, proiecte ce și-au adus contribuția la reînnoirea spirituală și socială a României. Fundația Principesa Margareta a României este astăzi o organizație neguvernamentală de elită care sprijină copii, tineri și vârstnic prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații.