Clubul OmBun.org  demareaza prima actiune concreta, denumita “Razboiul Dozelor”.  Aceasta se va desfasura in domeniul reciclarii deseurilor, mai exact al dozelor de aluminiu. Prin acest program organizatorii isi propun sa evidentieze ca nu tot ce se arunca la tomberon este gunoi, ci unele materiale se pot recicla fara prea mult efort. Printre acestea se numara si dozele de aluminiu, care spre deosebire de alte materiale reutilizabile este reciclabil 100%, iar alt avantaj major este acela ca se poate recicla de nenumarate ori fara a-si pierde calitatile.

Rezervele de minereu din care se fabrica aluminiul, bauxita, se diminueaza considerabil, in acest moment existand resurse doar pentru inca 400 de ani. In acest interval se vor acumula in gropile de gunoi cantitati impresionante de aluminiu provenite din doze sau din alte produse confectionate din acest material, astfel ca reciclarea si refolosirea materialelor este solutia.

Pentru producerea altor doze de aluminiu din doze reciclate se foloseste doar 5% din energia consumata pentru a produce acelasi lucru, dar din minereu.

Obiectivul principal al proiectului “Razboiul Dozelor”, il reprezinta constientizarea faptului ca se arunca la gunoi materiale care nu sunt gunoaie defapt.

Chiar daca nu avem infrastructura necesara si specifica unei firme de salubritate specializata in colectarea materialelor reciclabile, noi ne vom stradui prin resurse proprii sa ducem la bun sfarsit acest program, atat prin promovarea programului cat si prin recuperarea dozelor de la participanti, dar trebuie sa recunoastem ca acest lucru va fi imposibil fara ajutorul voluntarilor. Momentan in judetul Sibiu putem ridica personal orice cantitate de doze de aluminiu (de preferat minim 5-10 kg), dar la nivelul intregii tari avem nevoie de colaborarea unor voluntari sau a unor ONG-uri care sunt dispuse sa se implice in acest program”, se arata intr-un comunicat al initiatorilor proiectului.