Natura are propria muzicalitate pe care o etalează ori de câte ori ne facem timp să o ascultăm. Omul a pus-o în slujba lui, iar muzicalitatea naturii se îmbină cu armonia tehnicii. Proiectul de amenajare a potecii tematice ”Muzica naturii interpretată de piatră, lemn și apă”, desfășurat în satul Peștera, comuna Sălașu de Sus, pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, este o invitație la descoperirea sonorității elementelor naturale și a celor create de om.
Prin acest proiect, Asociația Social – Culturală ”Sălășana” și partenerii săi lucrează la amenajarea unui traseu care să înglobeze câteva elemente de tehnică populară cu cele de land art. O moară cu ciutură, un cuptor de var și o văioagă (sistem din lemn pentru spălat rufe, acționat de apă), amplasate de peste 100 de ani la marginea satului Peștera, sunt parte din moștenirea culturală a sătenilor. Cele trei instalații tehnice au fost salvate de la distrugere, în urmă cu 5 ani, de voluntarii Geoparcului, în cadrul unei tabere de vară. Lor li se vor adăuga mai multe instalații care să îi ajute pe vizitatori să descopere informații despre structura și sonoritatea pietrelor, lemnului, apei și pădurii. Întregul itinerar al potecii este gândit ca un inedit spectacol auditiv, vizual și tactil presărat cu informații despre oamenii locului.
Luni 29 iulie, în cadrul Festivalului Dinozaurilor, Asociația Social – Culturală ”Sălășana” a lansat o invitație de descoperirea traseului potecii tematice. Partenerii în proiect, localnici, voluntari pentru Geoparc și vizitatori au parcurs traseul tematic, s-au familiarizat cu locul, au schimbat opinii privind amenajarea și modalități de implicare.
Poteca tematică urmează să pună în valoare importanța pietrei, a lemnului și a apei pentru natură și om, ca instrument de promovare și dezvoltare a comunității locale din satul Peștera, comuna Sălașu de Sus. Totodată, ea va fi inclusă în traseul tematic ”Drumul apei și al pietrelor” din Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București.
Proiectul de amenajare a potecii tematice ”Muzica naturii interpretată de piatră, lemn și apă” este realizat de Asociația Social – Culturală ”Sălășana” și Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului - Universitatea din București, Agenția de Dezvoltare Economico – Socială a județului Hunedoara, comuna Sălașu de Sus și Școala Primară Sălașu de Sus. Pentru punerea în aplicare, proiectul beneficiază de o finanțare asigurată de Fundația pentru Parteneriat și MOL România.
*****
Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 147 de teritorii din 41 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.