Sudul României pierde anual hectare de pădure, pierdere ce duce la deșertificarea zonei și generațiile viitoare vor suferi dacă nu intervenim cât mai eficient.
Andrei Alexandru Gligor, ultramaratonist pentru fapte bune, va străbate în pas alergător 7 deșerturi și va strânge resurse pentru plantarea şi îngrijirea de puieți pe 7 hectare de teren degradat din sudul României. Prin această acțiune el vrea să tragă un semnal de alarmă privind deşertificarea sudului ţării şi să mobilizeze opinia publică să se alăture unui proiect de impact pentru generaţiile viitoare, Pădurea Copiilor.
Împreună cu Lebbuchenhaus, pe 22 aprilie Andrei ne va povesti despre cum se pregătește pentru marea aventură care va începe pe 30 aprilie și vom putea savura 7 deserturi delicioase, fiecare dintre ele reprezentând unul din cele 7 deșerturi pe care Andrei le va strabate. Tot profitul va fi redirecționat Asociației Padurea Copiilor.

Andrei pornește în marea sa aventură în luna aprilie. Se lansează într-o cursă de 250 de kilometri în deșertul Namib, cel mai vechi din lume. Va alerga apoi printre stânci, dune și trecători montane în deșertul Gobi în luna iunie (Gobi March – 250km), iar în septembrie va alerga de-a lungul Marelui Canion din SUA la Grand 2 Grand Ultra (273km). În vara anului 2018, atletul va trece prin peisajele fascinante ale traseului Fire&Ice din Islanda (250km), cu ghețari, dune și zone vulcanice. În toamna anului 2018, Andrei va participa la ultramaratonul din deșertul Atacama, Chile (250km), cel mai arid deșert din lume și apoi The Last Desert, Antarctica (250km), la temperaturi de -30 de grade. În 2019, sportivul va avea de parcurs 522 de km în Australia, traseul cel mai lung din toate cele șapte curse. Vor fi în total 2045 de kilometri alergați pe toate cele 7 continente, într-unele dintre cele mai ostile medii de pe planeta.
Prețul unui bilet este de 70 de lei. Biletele sunt deja puse la vânzare și pot fi achiziționate de la locația noastră situată în strada Sarmisegetuza, nr. 4.
