După cum știm și ne mândrim, în Uniunea Europeană se promovează valori cu care ne place să rezonăm. Una dintre aceste valori este cea a liberului schimb de produse, adică comerțul liber. Acesta presupune, de fapt, negocierea acordurilor de liber schimb cu țări din întreaga lume.

Asociația Mai Bine a ridicat capul din mulțimea de valori și principii care ne permit să dormim bine, și din păcate atrage atenția că realitatea de pe teren nu presupune nici libertate, nici echitate.

Dacă susții și tu valorile echității, ecologice și etice, atunci semnează aici!

Plecând de la studiul Comitetului Economic și Social European, lansat în 2013, analizăm o realitate dură care se împământenește pe zi ce trece. Studiul „Stadiul actual al relațiilor comerciale dintre furnizorii de alimente și sectorul mare al comerțului cu amănuntul" (orig. „The current state of commercial relations between food suppliers and the large retail sector”) relevă o stare de fapt unde profitul dictează deciziile, supermarketurile consacrate abuzând de influența și puterea de cumpărare pe care o au pe piață, forțând prețurile.

Practicile supermarketurilor pot avea consecințe dintre cele mai nefaste:

 

  • Salariile sunt prea mici pentru a un trai decent - cu o putere de negociere mică sau inexistentă, pe o piață dominată doar de câțiva cumpărători, furnizorii și fermierii sunt forțați să accepte prețuri mici pentru produsele și munca lor.
  • Drepturile muncitorilor nu sunt respectate - Pentru lucrătorii din țările în curs de dezvoltare și a micilor producători de produse proaspete cum ar fi banane, kiwi și ananașii, situația este gravă. Există dovezi ale suprimării drepturilor muncii, a orelor suplimentare forțate și a locurilor de muncă nesigure.
  • Daune aduse mediului înconjurător – Imboldul supermarketurilor de a satisface, și de a îndemna la (supra)consum, creează premisele pentru producții care dăunează mediului înconjurător.
  • Consumatorii nu o duc mai bine - Furnizorii mai mici și specializați nu pot satisface volumele și cerințele de preț sau de calitate ale supermarketurilor. Comercianți mai mici nu pot concura cu prețurile scăzute din supermarketuri, ceea ce, la rândul lor, conduce la mai puține oportunități pentru furnizorii mai mici. Mai puține opțiuni în alegerea produselor și a spațiilor comerciale fac consumatorii victimele acestui cerc vicios. Prețurile scăzute cerute de supermarketuri furnizorilor nu sunt traduse în mod automat la prețuri mai mici pentru consumatori.

 

Comerțul echitabil, pentru oameni și natură

Comerțul echitabil (Fair trade) este o modalitate de a face comerț, al cărei scop este de a oferi sprijin direct și efectiv pentru producătorii marginalizați din țările în curs de dezvoltare din Africa, Asia și America Latină.

Majoritatea bananelor, ananașilor și altor fructe tropicale comercializate echitabil sunt etichetate cu Marca Fairtrade folosită de Fairtrade Internațional (FI). Fairtrade Internațional conduce un sistem de certificare (Fairtrade) a produselor, care s-a bucurat de o mare popularitate în ultimii 15 ani, deși există din anii 1980.

Cinci principii de bază ale comerțului echitabil (fair trade):

 

  1. Plata unui preț corect care să asigure posibilitatea unui trai decent
  2. Interzicerea muncii prestate de copii
  3. Condiții de muncă decente pentru muncitorii de pe plantații, din ferme sau fabrici
  4. Dezvoltarea comunităților locale
  5. Sustenabilitatea mediului – fără organismele modificate genetic

 

Asociația Mai Bine atrage atenția supermarketurilor asupra efectelor pozitive pe care le pot avea dacă intră pe piață cu produse Fairtrade. Campania „Lanțuri omenești, fructe echitabile” face parte din proiectul „Make Fruit Fair!”, și este implementat de asociația Mai Bine în România. Aceștia au realizat o petiție pentru ca susținătorii consumului responsabil să se unească și să aibă o voce în fața lanțurilor de magazine.

 

Dacă susții și tu valorile echității, ecologice și etice, atunci semnează aici!