Grupul Ecologic de Colaborare Nera, organizație nonguvernamentală comunitară, apolitică și nonprofit (detalii pe http://www.gecnera.ro/ și https://www.facebook.com/GECNERA ) implică în fiecare an voluntari în activităţi destinate protecţiei mediului în zona parcurilor naturale şi naţionale situate pe teritoriul României şi Serbiei care sunt incluse în Microregiunea de Colaborare Transfrontalieră Dunăre – Nera – Caraş constituită de GEC Nera în anul 2006  la granița dintre cele două țări.

În acest context în 22 martie a.c  va fi demarat un nou curs de instruire al tinerilor cu vocaţie pentru voluntariat şi protecţia naturii în vederea implicării acestora în activităţi de protecţia mediului. Prin acest curs se acumulează cunoştinţe şi se se formează abilităţi necesare monitorizării alternative a mediului și promovarea ecoturismului.

Cursul va fi realizat online în perioada 20 martie – 30 aprilie 2021, pe un grup privat din cadrul unei rețele de socializare  şi va include sesiuni de informare urmate de aplicaţii practice în localităţile din zona parcurilor şi rezervaţiilor naturale ale microregiunii.

La curs s-au înscris un număr de 43 de participanți, în majoritate elevi de la liceele din Reșița, Oravița și Caransebeș, iar celor care vor absolvi cursul și se vor califica pentru poziţia de agent ecologic voluntar, le vor fi acordate certificate de absolvire şi le vor fi încheiate contracte de voluntariat urmând ca până la sfârşitul anului 2021 aceștia să realizeze evenimente de voluntariat în cadrul proiectului RORS 337 Reţea România - Serbia pentru evaluarea și diseminarea impactului activităților miniere de exploatare a cuprului asupra calității apei din zona transfrontalieră”. Detalii despre proiect pot fi accesate pe http://www.elearning-chemistry.ro/ și pe https://www.facebook.com/GrupulEcologicNera .

Cursul, și ulterior activitățile de voluntariat, se vor realiza înafara orelor de program al liceelor în care învață elevii participanți. GEC Nera a cerut elevilor participanți la aceste activități să aibă acordul de participare al unuia dintre părinți sau a întreținătorului legal. Pe timpul activităților la GEC Nera în teren voluntarii vor fi însoțiți de profesori aflați în contact permanent cu elevii la activitățile din cadrul programului școlar învățământ  iar însoțitorii vor fi remunerați în cadrul proiectului. Calendarul activităților din teren va fi stabilit în funcție de evoluția pandemiei de COVID 19 iar cu ocazia acestor activități vor fi respectate toate reglementările sanitare privind protecția participanților.

Proiectul este  derulat de către GEC Nera în partenerit cu Universitatea de Vest Timișoara, în calitate de leader al parteneriatului, și  Institut za rudarstvo i metalurgiju Bor (Institutului pentru Minerit și Metalurgie Bor).

„Suntem în pandemie de COVID 19 dar educația tinerilor pentru a contribui la revenirirea la normalitate din punctul de vedere al protecției mediului nu se poate opri, mai ales că în ultimii ani fenomenele de agresiune împotriva mediului s-au înmulțit și s-au amplificat”a spus prof.dr. Adriana Isvoran coordonatoarea proiectului din cadrul Universității de Vest Timișoara cu ocazia lansării anului de voluntariat la GEC Nera iar dr.ing. Cornel Popovici Sturza – președintele GEC Nera a spus cu aceeași ocazie că ”...există din ce în ce mai multe voci care spun că pe Terra pandemia de Coronavirus coincide cu degradarea drastică a habitatelor umane sub impactul distrugerii mediului natural de viață și nu este exclus ca pandemia să aibă tocmai această cauză”.

Finanțarea proiectului se face  în cadrul Programului Interreg – IPA CBC Romania – Serbia iar activitățile de voluntariat vor fi coordonate de personalul GEC Nera din echipa de proiect care deservește centrul de informare ecologică Moldova Nouă înființat de către GEC Nera și Primăria Moldova Nouă la începutul anului 2020 în clădirea Primăriei.