Centrul Start pentru Autism a organizat în primele trei zile din luna noiembrie prima tabără sportivă cu tema Hopa-Hopa. 130 de persoane, din care 50 de copii cu nevoi speciale (autism, sindrom down, ADHD și alte tulburări de dezvoltare) înscriși în Centrul Start au avut parte de un timp extraordinar: mișcare, sport, socializare și acceptare.
Am avut sesiuni organizate de profesori de sport, kinetoterapeuți, activități sportive în apă, cântecul taberei: hopa-hopa, ștafete și multe alte activități menite să îi ajute și dezvolte pe cei mici. Deasemenea, a fost un timp benefic și pentru părinții copiilor care au avut ocazia să se cunoască mai bine și să se încurajeze reciproc.
Toate acestea au fost posibile la începutul acestei luni cand, împreuna cu câte un părinte și echipa de voluntari, copiii s-au bucurat de aerul de munte și de multe activități sportive.
Câteva impresii din partea părinților:
”Copilul meu nu mai e la fel față de cum a venit. Sunt surprinsă cum în trei zile s-a schimbat și adaptat așa de mult. Nu ma așteptam sa îi prindă așa de bine.”
”Ne place foarte mult programul și organizarea. Sport, mișcare, voie bună și socializare - de acestea au mare nevoie copii noștri, de socializare și de acceptare.”
”Lăudăm inițiativa organizării acestei tabere și mulțumim Kaufland România. Cazare ireproșabilă, activități super și multă mișcare. Pot să spun că mi-am adus și eu aminte de copilărie, că m-am jucat și eu” ne spunea o alta mămică în tabără.
”Pentru noi, organizarea acestei tabere pentru copiii și părinții centrului Start a fost un vis devenit realitate. O gură de aer pentru părinții supra-solicitați și un mod concret prin care sa îi putem implica în activități sportive și sa le arătăm dragoste și acceptare. A fost ceva magic în cele 3 zile de tabăra. Începand cu excursia la Dino Parc până la medaliile de campioni care le-au primit la finalul taberei. Implicarea chiar face diferența în viața oamenilor. Chiar schimbă vieți” ne spunea unul din organizatorii taberei.
”Mișcare și dezvoltare pentru copiii cu autism” este un proiect derulat de Asociația „Start pentru Autism” și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. În cadrul acestui proiect o mare parte din copiii Centrului Start pentru Autism beneficiaza de Kinetoterapie și terapie de recuperare. Deasemenea, urmează un workshop special pentru nutriție și alte campanii în beneficiul copiilor din Centru Start.