Prin intermediul campaniei, cele două asociații partenere fac apel către toți iubitorii de munte și natură, să li se alăture pentru a curăța cât mai multe trasee montane din țară.
București, 8 iunie 2022. Societatea Ornitologică Română (SOR) reia pentru al șaselea an consecutiv numărătoarea berzelor albe cu ajutorul aplicației Uite barza!. Astfel, toți cei care au un smartphone pot participa la recensământul berzelor albe în perioada 10 iunie – 10 iulie. Proiectul este implementat de SOR, cu sprijinul companiilor Enel din România.
Organizațiile Greenpeace România, Bankwatch România, 2Celsius, WWF România și Comunitatea Declic trag un semnal de alarmă cu privire la pericolele majore de mediu aduse de propunerile legislative din Parlamentul României pentru dezvoltarea şi exploatarea gazelor din Marea Neagră.
Pădurea Copiilor a încheiat campania de împădurire din primăvara acestui an cu peste 50.000 de puieți plantați în sudul României, pe o suprafață de 30 de hectare, cu implicarea a 648 de voluntari.
19 aprilie 2022 Adoptă un copac, programul de împădurire al asociației Viitor Plus, a plantat peste 177.000 de puieți de arbori forestieri în sezonul de primăvară, alături de 5.200 de voluntari. Cu sprijinul partenerilor corporate, implicarea societății civile și colaborarea cu administrațiile locale, au fost plantate încă 21.2 hectare de teren în comunități afectate de extremele climatice, cu precădere deșertificarea și eroziunea solurilor.
08 februarie 2022 Adoptă un Copac!, program al asociației Viitor Plus, lansează o nouă ediție a campaniei „Plantăm speranță la distanță”, ce se desfășoară până în luna martie, luna în care sărbătorim pădurile și arborii. Campania oferă participanților posibilitatea de a se implica alături de cei dragi într-o activitate plăcută de primăvară și să planteze speranța unui viitor mai verde.
Europuls – Centrul de Expertiză Europeană în parteneriat cu Evolution Association organizează în perioada 4 februarie - 31 martie în mediul online prima ediție a incubatorului Fair Trade Policy. Proiectul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani pasionați de sustenabilitate și tranziție ecologică responsabile bazate pe climate și trade justice, care vor să devină vocea generației lor în dezbaterea politicilor publice.
O Echipă de Fotbal Unificat Special Olympics din România, formată din 16 jucători (9 cu dizabilități intelectuale si 7 fără dizabilități) a fost selectată să participe la Turneul Internațional de fotbal incluziv prezentat de Toyota care va demonstra puterea unificatoare a sportului
Activiști de mediu din 14 țări ale Uniunii Europene au protestat în ultimele zile pentru a atrage atenția asupra ratei alarmante în care lumea își pierde pădurile, precum și pentru a cere miniștrilor mediului să îmbunătățească propunerea de lege pe care UE o pregătește împotriva defrișărilor.
Deși unele sporturi se pot dovedi a fi dificile, asta nu înseamnă că un copil cu autism ar trebui să stea departe de activitatea fizică. Este doar important să-ți ajuți copilul să aleagă sporturi de care probabil că se va bucura și în care e chiar posibil să exceleze.
Bugetul alocat pentru finanțarea proiectelor în cadrul celei de-a 16-a ediții a programului Spații Verzi de anul acesta este în valoare de 841.347 de lei;
După doar o lună de la lansarea campaniei „Institutul care merită”, peste 4000 de oameni și 15 companii din țară, printre care Yardi România, BRD Asigurări de Viață și Willis Towers Watson România s-au alăturat până acum eforturilor depuse de Asociația Autism Voice pentru a deschide Institutul Autism Voice, un proiect unic în țară, ajungând la suma de 74.000 euro din totalul necesar.
După ce a fost premiată de către Comitetul Economic și Social European pentru recondiționarea calculatoarelor, Asociația Ateliere Fără Frontiere primește 2 premii și o nominalizare la prima Gală Al 12-lea Ceas (Green Report România): Excelență în Economie Circulară pentru platforma educlick, Excelență în Agri-Food pentru ferma socială bio&co și a fost nominalizată la categoria Excelență în Inovație pentru Mediu pentru atelierul remesh.
Asociația CONIL anunță cu bucurie demararea proiectului Grădina Urbană Conil, proiect desemnat câștigător în cadrul competitiei de proiecte “Mega proiecte de azi pentru mâine” organizat de către Mega Image România la finalul anului 2021.