Femeile din Pentalog fac diferența și anul acesta, transformându-și cadoul din partea firmei, oferit în fiecare an în luna martie, luna dedicata femeilor, într-un gest de solidaritate.

Parteneriatul dintre compania Pentalog și Fundația Inovații Sociale Regina Maria vine în sprijinul acestei idei prin oferirea unei ecografii mamare gratuite femeilor aflate într-o situație financiară precară.

Așadar, luna dedicată femeilor devine o sărbătoare cu un scop nobil, „March 2021: Together We Give”, în care 300 de femei defavorizate vor beneficia de investigații de specialitate pentru depistarea și prevenția cancerului la sân.

În cadrul acestei campanii demarate în mai multe filiale Pentalog din lume, în luna martie, compania sprijină inițiative private din domeniile sănătății și educației.

De ce este atât de important să susținem lupta împotriva cancerului de sân în România și să sprijinim cât mai multe femei să beneficieze de o ecografie mamară?

Pentru că, în acest moment, în România, nu există un program național de screening care să depisteze cazurile noi și să le ofere tratament de specialitate la timp.

Totodată, în țara noastră, peste 9.000* de femei mor anual de cancer la sân, boală care, depistată în primele stadii, poate fi tratată cu succes.

Deși controlul frecvent este deosebit de important în screeningul cancerului de sân, specialiștii recomandând femeilor cu vârsta de peste 30 de ani realizarea unei ecografii mamare anual, peste 85% dintre acestea depistează mult prea târziu boala de care suferă.

Ecografia mamară este o examinare nedureroasă, noninvazivă, care durează în jur de 15-30 de minute. În funcție de rezultat, specialiștii pot recomanda și alte investigații suplimentare.

“Pentalog se implică activ în susținerea inițiativelor și proiectelor care sunt în acord cu valorile noastre - sănătate, educație, mediu, sport. Ne dorim ca, prin campania lansată cu partenerii noștri în luna dedicată femeilor, „March 2021: Together We Give”, să sprijinim cât mai multe femei aflate intr-o situatie financiară dificilă, pentru a le oferi acces la servicii de evaluare a stării de sănătate si, mai precis, pentru a beneficia de o ecografie mamară gratuită, atât de importantă în depistarea timpurie a concerului la sân. Aceste initiațive de solidaritate și suport  sunt cu atât mai importante acum, cu cât traversam cu totii o perioadă dificilă. Le multumesc din suflet colegelor mele din Pentalog pentru minunatul lor gest.” Monica Jiman, Senior Partner and Chief Customer Success Officer Europe & Asia

„Fundația noastră susține activ și în mod constant sănătatea femeilor defavorizate. Punând competențele noastre medicale și dragostea de semeni la dispoziția lor, le oferim gratuit de peste 10 ani servicii medicale integrate și de înalta calitate. Pentalog este unul dintre partnerii noștri de cursă lungă, care cu discreție și generozitate s-au alăturat cauzei noastre ori de câte ori acest lucru a fost posibil. Demersul lor de anul acesta ne emoționează și ne demonstrează că implicarea socială capătă noi și noi valențe, depășind cadrul instituțional și atingând nivelul individual. Mulțumim, Pentalog, și mulțumim tuturor angajatelor care au decis să renunțe la cadoul lor de 8 martie și să îl ofere unei femei care nu își poate permite să aibă grijă de sănătatea ei.„-  Cristiana Mateoiu, Director Executiv al Fundației Inovații Sociale Regina Maria