La inițiativa grupului „Rădăuțiul Civic”, 68 de persoane s-au prezentat în data de 14 martie 2018, la Spitalul Municipal „Sf. Doctori Cosma și Damian” din Rădăuți, pentru a dona sânge. Intitulată „Hai cu noi să donăm sânge”, inițiativa a apărut pentru a crește gradul de conștientizare asupra posibilității ca cetățenii să facă un gest nobil, să doneze sânge și chiar să contribuie la salvarea de vieți. 

 

Intervalul de donare de sânge la Spitalul Municipal Rădăuți este în fiecare miercuri, între orele 10:00 și 12:00, iar pentru donarea de sânge personalul medical se deplasează în fiecare săptămână de la Suceava. Pe lângă bonurile valorice de 70 de lei și o adeverință pentru o zi liberă de la locul de muncă sau motivarea absențelor de la școală, beneficiile donării de sânge sunt multiple și pentru sănătatea donatorului: crește imunitatea, reduce riscul de accident vascular și altele. 

 

 

Conform celor comunicate de personalul de specialitate, într-o zi obișnuită de miercuri sunt aproximativ 10-15 donatori. În urma inițiativei grupului civic, numărul total de persoane prezente miercuri a fost de 68. Dintre acestea, 54 au fost admise pentru a dona sânge, un număr de aproape 5 ori mai mare decât în zilele obișnuite de miercuri. Acțiunea a fost coordonată de Rodica Ciobanu, cu sprijinul lui Radu Bouaru (grafică) și Anamaria Boghean (promovare), toți trei membri ai echipei „Rădăuțiul Civic”, având suportul și din partea celorlalți colegi. Promovarea acțiunii a început în data de 9 martie și în scurt timp mesajul a ajuns la câteva mii de persoane, prin intermediul rețelelor de socializare, înscrierile făcându-se prin completarea unui simplu formular. Echipa noastră a repartizat cât mai uniform persoanele înscrise în intervalele disponibile, astfel încât timpul de așteptare să fie unul cât mai mic. 

 

Ne bucurăm că cetățenii au răspuns într-un număr atât de mare. În condițiile în care în România sute de operații sunt amânate din lipsă de sânge în spitale și mai ales în condițiile în care stă în puterea cetățenilor să schimbe această stare de fapt, ne-am dorit să dăm un exemplu și altor cetățeni, încurajându-i să le pese mai mult și să se implice activ în rezolvarea problemelor comunității locale sau chiar naționale”, a declarat Rodica Ciobanu, coordonator al acțiunii de donare de sânge

 

Acțiunea face parte din seria de acțiuni inițiate de „Rădăuțiul civic” ca răspuns la rezultatele sondajului „Tu ce îți dorești pentru Rădăuți în acest an?”, unde peste 300 de rădăuțeni și-au exprimat opiniile cu privire la problemele locale și au venit cu numeroase idei care ar putea crește gradul de implicare a societății civile în comunitate. 

 

 

 

 

***

Rădăuțiul civic este un grup de inițiativă independent și non-partizan format în luna iunie 2017, din cetățeni de toate vârstele și de toate profesiile cu misiunea de a dezvolta cetățenia activă pentru binele comunității. Grupul este o platformă de facilitare și promovare a schimbărilor pozitive în Municipiul Rădăuți și nu numai. Până în prezent, grupul civic a implementat deja acțiuni precum: refacerea gratuită a paginii de internet a Primăriei Rădăuți pentru a aduce informația mai aproape de cetățeni, promovarea voluntariatului, ecologizarea albiei râului Sucevița sau organizarea unei tabere de vară pentru copiii de la casa de tip familial „Universul Copiilor” din Rădăuți. Cel mai recent proiect este aplicația mobilă e-Rădăuți, o premieră pentru modul în care tehnologia este folosită ca punte de legătură între instituții și cetățeni.