Asociația M.A.M.E. a derulat, în perioada 21.10.2020 – 31.03.2021, proiectul „Factorii esențiali pentru o sănătate bună: alimentația și mișcarea” finanțat cu suma de 48.000 lei, în cadrul programului ”În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Proiectul a avut scopul de a facilita accesul gratuit la servicii de consiliere nutrițională și recuperare medicală prin fiziokinetoterapie în cazul a 90 de copii diagnosticați cu boli grave în vederea redobândirii stării de sănătate și a dezvoltării unui stil de viață sănătos. Ședințele au avut loc la Centrul Steluțelor, centru de suport, consiliere și recuperare psiho-socio-medicală, înființat de Asociația M.A.M.E. din dorința de fi alături de copiii cu afecțiuni grave în perioada de confruntare cu boala.

Programele de recuperare și intervențiile specialiștilor Asociației M.A.M.E., pe parcursul activităților derulate timp de 6 luni, au avut un impact pozitiv în viața copiilor beneficiari și a familiilor acestora  prin asigurarea unei bunăstări fizice și psihice adecvate. Aceștia au înțeles faptul că mare parte dintre bolile grave pot fi prevenite sau apariția lor poate fi întârziată (controlată) prin câteva modificări ale stilului de viață, constând, în esență, în adoptarea unei alimentații sănătoase și în creșterea nivelului de activitate fizică.

De asemenea, a fost realizată și o broșură de 28 de pagini ce conține informații privind adoptarea unui stil de viață sănătos. Aceasta a fost distribuită, gratuit, copiilor beneficiari ai proiectului, dar și copiilor internați în secțiile de pediatrie din București. Acest material informativ alături de o serie de articole de specialitate pe teme de mișcare și sănătate pot fi accesate online la secțiunea dedicată proiectului: https://asociatiamame.ro/activitate/proiecte-in-derulare/alege-un-stil-de-viata-sanatos/

”Mulțumită sprijinul oferit de Kaufland România am reușit să oferim copiilor care trec zilnic pragul Centrului Steluțelor serviciile de recuperare medicală necesare, mai ales în contextul pandemiei generate de criza COVID. Programele pe care le-am pus la dispoziția lor au fost adaptate și aplicate de o echipă multidisciplinară care a urmărit îndeaproape nevoile, evoluția și progresele înregistrate de fiecare copil în parte. Alimentația corectă și echilibrată, precum și realizarea zilnică de exerciții fizice au multiple beneficii asupra organismului. Mai mult, dezvoltarea timpurie a deprinderilor în această direcție a demonstrat faptul că acestea previn apariția unor afecțiuni grave și asigură o stare generală de sănătate bună.” (Maria Culescu, Președinte fondator Asociația M.A.M.E.)

Pentru mai multe informații legate de proiect și activitățile Asociației M.A.M.E. accesați site-ul www.asociatiamame.ro sau https://www.facebook.com/AsocMAME/

Proiect derulat de Asociația M.A.M.E. și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Pentru mai multe detalii despre programul În Stare de Bine, accesați  www.instaredebine.ro