Maternitatea Bucur, singura desemnată maternitate suport exclusiv COVID-19 în București, va fi dotată cu un ecograf cu trei sonde, în valoare de 30.000 de Euro, necesar pentru evaluarea ecografică pulmonară a copiilor născuți de mame cu simptomatologie COVID sau chiar testate pozitiv la naștere.
Asociația Little People întreprinde o serie de acțiuni și demersuri care să aducă în atenția opiniei publice provocările complexe ale pacienților oncologici.
Asociația P.A.V.E.L. – asociația părinților care au copii bolnavi de cancer, a derulat în cursul anului 2020, cu sprijin financiar din partea Fundației United Way România, primul an al proiectului „Acces la servicii sociale integrate pentru copiii cu cancer”.
Asociația Colegiul Pacienților sesizează necesitatea reglementării procedurii de returnare a medicamentelor rămase nefolosite de către populație, aflate în termen de valabilitate și care nu necesită condiții speciale de păstrare.
Patru dintre cele mai importante organizații internaționale din domeniul sanitar și umanitar au anunțat crearea unor stocuri globale de vaccinuri împotriva Ebola în vederea asigurării unui răspuns în caz de epidemie.
Declarația Directorului Executiv UNICEF, Henrietta Fore, cu ocazia Sesiunii Speciale privind pandemia de COVID-19 a Adunării Generale a Națiunilor Unite.
UNICEF trage un semnal de alarmă cu privire la întreruperea furnizării de servicii pentru pacienții cu HIV într-o treime din țările care au un număr mare de persoane infectate cu HIV, din cauza pandemiei de COVID-19.
Crucea Rosie Romana implementează un nou proiect de intervenție în pandemia COVID-19. Proiectul vizează o campanie națională de informare și de conștientizare a populației, în vederea limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.