Depresia postnatală este o condiție medicală care afectează 1 din 8 mame la nivel mondial, iar în țara noastră situația este similară, potrivit experților. Pentru a crește gradul de conștientizare a acestei afecțiuni, Asociația Împreună în Depresia Postnatală (A.I.D.P.) a organizat miercuri,
4 mai 2022, la Brașov – cu sprijinul Secom® Healthcare Group - primul eveniment dedicat sănătății mentale materne din România.
În vreme ce medicii din Ucraina avertizează asupra creșterii numărului de nașteri premature cauzate de condițiile improprii de locuire, de alimentația deficitară și de infecții, primii copii ucraineni vin pe lume la maternitățile din România. Alți nou-născuți ucraineni primesc în România primele vaccinuri, vitale. Este cazul unei fetițe de doar 10 zile, din Kiev, care a fost externată din maternitate fără a i se fi făcut vaccinările și care a intrat ulterior în îngrijirea medicilor din Botoșani, unde maternitatea este dotată cu aparatură medicală performantă, în cadrul programului de combatere a mortalității infantile derulat de Salvați Copiii România.
În perioada 20 octombrie 2021 – 31 ianuarie 2022, 45 de entități (ONG-uri, grădinițe, școli, licee și universități) au răspuns la call-ul inițiat de Fundația Auchan propunând proiecte care să sprijine alimentația sănătoasă, cu prioritate pentru categoriile defavorizate. În urma etapei de jurizare, au fost desemnate 3 proiecte câștigătoare propuse de: Asociația Ana și Copiii, Asociația de Ajutor Amurtel și Fundația FARA. Acestea urmează să beneficieze de un grant total de 112.500 de euro. De asemenea, proiectele vor fi susținute și acompaniate în implementare de către angajații Auchan Retail România, în calitate de voluntari, prin intermediul Programului de Sustenabilitate Personală.
În perioada iulie 2021 – martie 2022, platforma www.impreunapentrusanatate.ro, gestionată de Asociația M.A.M.E în beneficiul pacienților diagnosticați cu cancer sau cu alte afecțiuni grave, a fost accesată de aproape 14.600 de ori și a preluat și rezolvat 428 de cereri de ajutor venite de la bolnavi sau de la aparținătorii lor din întreaga țară. Acestora li se adaugă alte 250 de cazuri - mame și copii, victime ale războiului din Ucraina, care au primit cazare gratuită, sprijin cu traduceri de documente medicale, conectarea cu clinici și spitale, medicamente sau alte bunuri de primă necesitate.
Kaufland România, un partener implicat și dedicat cauzelor Fundației Inovații Sociale Regina Maria, acordă 10.000 euro ca răspuns urgent la nevoia noastră de a înființa Divizia de îngrijiri medicale mobile pentru refugiați. Suma permite achiziționarea rapidă a unui ecograf mobil, medicamente și acoperă parțial cheltuiala cu personalul medical.
Partenerii globali au promis o donație de 1 dolar pentru fiecare apreciere, distribuire sau comentariu la postările de pe platformele de socializare în care este menționat UNICEF folosind hashtag-ul #VaccinesWork până la finalul lunii aprilie.
Cu ocazia Săptămânii Mondiale a Imunizării (24-30 aprilie), UNICEF face apel la factorii de decizie pentru a face din imunizarea de rutină o prioritate pentru toți copiii din România.
Asociația Română Anti-SIDA desfășoară proiectul „LIVE(RO)2-EST: Program regional integrat de prevenire, depistare precoce (screening), diagnostic și direcționare spre tratament ale pacienţilor cu boli hepatice cronice secundare infecţiilor virale cu virusuri hepatice B/D şi C.
Proiectul a avut scopul de a facilita accesul gratuit la servicii de consiliere nutrițională și recuperare medicală prin fiziokinetoterapie în cazul a 90 de copii diagnosticați cu boli grave în vederea redobândirii stării de sănătate și a dezvoltării unui stil de viață sănătos.
Fundația Inovații Sociale Regina Maria lansează un apel de strângere de fonduri pentru achiziția unui nou ecograf cu care să deservească peste 10.000 de pacienți vulnerabili, fără venituri sau cu venituri mici, în decurs de 4 ani.
De astăzi, persoanele afectate de pandemia COVID-19, personalul medical supus condiţiilor de stres sau oricine se confruntă cu presiunea cauzată de pandemie beneficiază de servicii gratuite de sprijin psihologic prin apelarea liniei telefonice cu tarif normal 021 9081.
După ce Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București a fost dotat în timp record, doar în șapte zile, cu două ambulanțe de uz pediatric, Organizația Salvați Copiii România continuă proiectul de dotare a unității medicale.