Asociația M.A.M.E. va derula în perioada 21.10.2020 – 31.03.2021, proiectul „Factorii esențiali pentru o sănătate bună: alimentația și mișcarea”, finanțat de Kaufland România cu suma de 48.000 lei prin programul ”În stare de bine”, ediția iulie 2020.
Proiectul își propune să faciliteze accesul gratuit la ședințe de consiliere nutrițională și recuperare medicală prin fiziokinetoterapie unui număr de 90 de copii diagnosticați cu boli grave în vederea îmbunătățirii stării de sănătate și dezvoltării unor obiceiuri ce susțin o viață sănătoasă, dar și pentru a preveni, în timp, apariția unor complicații sau a altor afecțiuni grave. Ședințele vor avea loc la Centrul Steluțelor, centru de suport, consiliere și recuperare psiho-socio-medicală, înființat de Asociația M.A.M.E. în beneficiul copiilor diagnosticați cu cancer și alte boli grave, din România.
Conform studiilor din domeniu, alimentaţia sănătoasă combinată cu activitatea fizică constantă generează schimbări pozitive asupra sănătății fizice și mentale. Pornind de la această premisă, proiectul își propune să contribuie la educația nutrițională a copiilor bolnavi, învățându-i principiile de bază ale unui regim alimentar echilibrat, dar și la recuperarea lor medicală prin efectuarea unor exerciții fizice, zilnice, în măsura în care starea de sănătate le permite.
”Există dovezi științifice incontestabile care arată că o mare parte dintre bolile grave pot fi prevenite sau apariția lor poate fi întârziată (controlată) prin câteva modificări ale stilului de viață, constând, în esență, în adoptarea unei alimentații sănătoase și în creșterea nivelului de activitate fizică. Comportamentele privind un stil de viață sănătos trebuie cultivate prin educație, cât mai de timpuriu., în perioada copilăriei. Astfel se creează premisele câștigării unor deprinderi sănătoase, care vor fi practicate pe toată durata vieții persoanei, favorizând menținerea unei bune stări de sănătate pentru o perioadă cât mai lungă de timp.” (Magdalena Drăgan – specialist în nutriție)
”Kinetoterapia este un element important și necesar în cadrul programelor terapeutice dezvoltate pentru copiii care se confruntă cu diverse afecțiuni grave. Exercițiile pe care le realizăm zilnic cu micii pacienți, în cadrul Centrului Steluțelor, îi ajută pe aceștia să își redobândească mobilitatea și să își întărească musculatura slăbită ca urmare a perioadelor lungi de spitalizare. Activitatea fizică constantă ajută la creșterea imunității, previne îmbolnăvirile și obezitatea, dezvoltă corect musculatura și întărește sistemul osos al copilului.” (Roxana Ionescu – kinetoterapeut)
În cadrul proiectului va fi realizat și un material informativ, sub forma unei broșuri de aproximativ 24 de pagini, ce va conține informații privind adoptarea unui stil de viață sănătos. Aceasta va fi distribuită, gratuit, copiilor beneficiari ai proiectului, dar și copiilor internați în secțiile de pediatrie din București. De asemenea, broșura va fi disponibilă online și va putea fi descărcată de pe site-ul asociației, la secțiunea dedicată proiectului.
Pentru mai multe detalii legate de proiectele, evenimentele și campaniile derulate de Asociația M.A.M.E., vă rugăm să accesați link-urile: www.asociatiamame.ro sau https://www.facebook.com/AsocMAME/.
Proiect derulat de Asociația M.A.M.E. și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Pentru mai multe detalii despre programul În Stare de Bine, accesați www.instaredebine.ro