La nivelul municipiului Medias s-a constituit un grup de initiativa locala, alcatuit din reprezentanti ai municipalitatii, medici, politisti, membri ai societatii civile, Grupul Motto si Consiliul Local al Tinerilor, avand drept obiectiv desfasurarea unei campanii de informare si prevenire a consumului de droguri.

Campania antidrog va debuta in data de 1 noiembrie si se va desfasura pe o perioada nedeterminata. Campania va cuprinde informari referitoare la caracteristicile drogurilor, dependenta fizica, dependenta psihica, principalele riscuri, dar si efectele drogurilor asupra organismului. Totodata, se vor realiza un spot video si unul audio, se vor imparti pliante si vor avea loc discutii cu tinerii in spatiile publice.

Pana in acest moment, au avut loc doua intalniri pentru a stabili planul de actiuni al campaniei. Recent a avut loc si o intrevedere la care au participat, pe langa factorii implicati, si directorii unitatilor de invatamant mediesene. In urma acestei sedinte s-a decis ca un medic si un politist sa participe la orele de dirigentie, dar si la sedintele cu parintii, pentru a evidentia pericolul consumului de droguri asupra vietii.

Sursa: tribuna.ro