București, 24 martie 2022 – Kaufland România, un partener implicat și dedicat cauzelor Fundației Inovații Sociale Regina Maria, acordă 10.000 euro ca răspuns urgent la nevoia noastră de a înființa Divizia de îngrijiri medicale mobile pentru refugiați. Suma permite achiziționarea rapidă a unui ecograf mobil, medicamente și acoperă parțial cheltuiala cu personalul medical.

 “Încă de la începutul crizei, am ales să ne implicăm acolo unde a fost nevoie de sprijin. Astfel că am dat curs acestei inițiative pentru că Fundația Inovații Sociale Regina Maria este unul dintre partenerii de încredere pentru noi, derulând în ultimii ani mai multe proiecte cu impact pozitiv în viețile persoanelor nevoiașe, mai ales în timpul pandemiei. Și de această dată ne-am unit forțele într-un scop comun de întrajutorare a refugiaților din Ucraina.” a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România și Republica Moldova

Acest proiect s-a conturat ca urmare a situației de criză declanșată de luptele dintre Rusia și Ucraina, când cetățenii ucraineni au fugit spre României pentru a-și salva viața. Echipa fundației a participat activ în acțiuni de voluntariat desfășurate în câteva centre de refugiați din apropierea Bucureștiului, având astfel posibilitatea de a identifica rapid această nevoie reală și urgentă de ajutor.

“Am remarcat că un număr semnificativ din refugiatii ajunși în centrele de tranzit aveau diferite probleme de sănătate, erau speriați, înghețați, însă aproape nici unul nu-și dorea să plece din centru la vreun spital sau vreo clinică, din teama de a nu-și pierde locul în zborul de repatriere sau spre următoarea destinație. Atunci ne-am decis că acum este momentul să urgentăm proiectul nostru, de a înființa o divizie de îngrijiri medicale mobile, pentru a le oferi refugiaților aflați în tranzit în centrele din București și Ilfov serviciile medicale de bază chiar în locul în care sunt găzduiți. Facem astfel apel la toți prietenii noștri, sponsori, companii care pot dona folosind faciliatea fiscală de redirecționare a impozitului pe profit, oricine dorește să contribuie la sustinerea acestui proiect! Iubirea de semeni este mai puternică decât orice armă. Și avem încrederea că împreună putem schimba soarta acestor oameni și putem face ca răul să pară mai mic în aceste vremuri tulburi!” – Cristiana Mateoiu, Director Executiv al Fundației Inovații Sociale Regina Maria.

În ultima lună, conform cifrelor oficiale comunicate de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în România au ajuns peste 500.000 de refugiați ucraineni, iar în București și Ilfov s-au aflat în tranzit mii de refugiați.

Fundația și-a propus să ofere refugiaților din București și Ilfov acces la servicii medicale prin intermediul unor echipe mobile de medici care să acorde consultații și medicamente direct la centre, dar și suport educațional și emoțional pentru copiii acestora în centrele educaționale pe care le coordonăm.

Până în acest moment, am reușit să oferim cu ajutorul unui echipaj medical susținut de fundație consultații unui număr de peste 140 de pacienți, copii și adulți, în șapte centre din București și împrejurimi.

Pentru ca acest proiect să fie extins astfel încât să răspundă unui număr cât mai mare de solicitări, este nevoie de o investiție de minim 81.000 de euro, alocabili exclusiv achiziționării a 3 unități medicale, unei autoutilitare dar să acopere și cheltuielile aferente personalului medical și medicamentelor de bază.

Facem astfel apel la toți cei care pot contribui fie prin sponsorizare, SMS la 8802 pentru o donație unică în valoare de 2 euro, donând online sau completând formularul 3,5%.

Mai multe despre implicarea fundației în ajutorarea refugiatilor vedeți AICI

Despre  Fundația Inovații Sociale Regina Maria

Fundația Inovații Sociale Regina Maria este un ONG care oferă de 10 ani o gamă largă de servicii medicale gratuite persoanelor fără venituri și asigurări medicale prin cele 2 policlinici sociale din București și care îngrijește și educă un număr de peste 200 de copii din familii defavorizate în cele trei centre educaționale ale Fundației (Baneasa, Corbeanca, Clinceni). Fundația Inovații Sociale Regina Maria este initiativa filantropică a familiei Dr. Wargha și Mitra Enayati.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 152 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro

 

Persoana de contact:

Ramona Popa

Marketing & Communication Manager

0752.145.540

Ramona.popa@fundatianovatiisociale.ro

www.fundatiainovatiisociale.ro